Un foc de paie aprins în prima repriză de Postolachi și stins tot de el la finalul reprizei. Au urmat lemnele de fag
UTA – ” U” Cluj 2-1
Ilie Poenaru nu e un antrenor fricos. Adică, vezi că nu merge folosind aceeași formulă, aceeași jucători la nesfârșit și insiști, tremurînd , să eziți să dai ocazii și celorlalți aflați pe baca de rezerve. Nu, Poenaru nu e ceea ce a fost Balint. Are curajul riscului. Nu îi este teamă de a-l folosi pe Isac pe un post responsabil, nu îi este teamă sau , mă rog, jenă, de a-i ține pe Keseru și pe Ubbink pe banca de rezerve. Are ” ochi” pentru a simți schimbările, schimbări cu alți jucători , poate nu atât de valoroși cum am dori toți arădeni să-i avem pe banca de rezerve, dar dornici să joace. Excepție , Keseru, un jucător pe care Aradul l-a simțit și dorit ca pe un Messia ( sau Messi) cum doriți, dar care, meci, de meci, nu reușește să demonstreze acest lucru. De asemenea , un Ubbink, adulat de unii , contestat , tot mai des , de alții , dar un jucător pe care , parcă l-ai vrea mereu în echipă. Se pare că și Erico, după vindecare, va trebui să lupte din greu în duelul cu Chindriș.
Vorbeam , la început de ” lemnele de fag ” ce s-au aprins în repriza a doua.
De fapt, s-au reaprins. Ubbink, Jobello, Chindriș, Xohallari.
Benga a arătat ca un ”lemn de tisa”, rezistent și impunător dar ” lemnul” cel mai prețios , ”lemn ” ce a ars mereu a fost ” lemnul de santal”, Cascini. Inepuizabil în arderea lui. A fost ” lemnul” care a emanat permanent nu numai energie, nu numai calorii, ci mai ales acea aromă sud-americană de santal, acel parfum moale care durează mult.
Dacă tot cu lemnele în gând sunt, focul , energia și atmosfera produse de acestea nu ar fi existat fără suflul permanent , dădător de oxigen , al galeriei și al celorlalți spectator prezenți aseară pe ” Francisc Neuman”.
Hai să fie mereu așa!