Un bărbat a fost găsit spânzurat într-un tren în Gara de Vest din Ploieşti
Un bărbat a fost găsit spânzurat, joi seară, în unul dintre vagoanele unui tren care a oprit în Gara de Vest din Ploiești, garnitura venind de la Mangalia și deplasându-se spre Oradea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, este vorba de un bărbat de 64 de ani din Constanța, găsit spânzurat cu o sârmă de fereastra vagonului.
Acesta a fost depistat de unul dintre controlorii din tren, iar până la acest moment anchetatorii nu au găsit niciun bilet de adio.
Vagonul în care a fost găsită victima a rămas în Gara de Vest pentru continuarea verificărilor, iar garnitura și-a continuat traseul.
În cauză sunt efectuate cercetări pentru ucidere din culpă, a precizat reprezentantul IJP Prahova.
Sursa romaniatv.net