Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un avion militar s-a prăbuşit lângă Las Vegas

Un avion F-16 al US Air Force s-a prăbuşit miercuri aproape de Las Vegas, în vestul Statelor Unite, al treilea incident de acest gen în două zile pentru armata americană, transmite AFP.

Un avion militar s-a prăbuşit lângă Las Vegas
Comentează 0

"Un F-16 de la baza aeriană Nellis (Nevada) s-a prăbuşit în jurul orei 10,30 (17,30 GMT) în cursul unui antrenament de rutină la centrul de testare Nevada", a indicat US Air Force într-un comunicat.

Starea de sănătate a pilotului "nu este cunoscută", precizează comunicatul.

Marţi, la ora 14,35 (21,35 GMT), un elicopter "Super Stallion" al Marinei s-a prăbuşit în California, într-un exerciţiu de rutină, în apropiere de micuţa localitate El Centro, în vecinătatea frontierei mexicane, potrivit unui comunicat al marinei americane.

Cei patru membri ai echipajului elicopterului au murit în accident, fiind deschisă o anchetă, potrivit Agerpres.

În aceeaşi zi, un avion de vânătoare Harrier AV-8B al US Navy s-a prăbuşit la ora locală 16,00 (13,00 GMT) puţin după decolarea de pe aeroportul din Djibouti, în apropiere de Camp Lemonnier, bază militară americană pe continentul african.

Pilotul s-a catapultat şi a fost rănit, fiind evacuat spre spitalul Camp Lemonnier, a precizat Marina, într-un comunicat.

Ministrul american al Apărării, Jim Mattis, a obţinut luna trecută un buget record pentru Pentagon, ceea ce va permite realizarea de investiţii după mai mulţi ani, în special în marină, forţă suprasolicitată în teatre externe, dar şi în forţele aeriene, care pierd rapid din piloţi, aceştia fiind în căutarea salariilor mai atractive din mediul privat.

Sursa


Scrie un comentariu

trimite