Ultimele stiri
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a sărbătorit Ziua Mondială a Educației
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, prin Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, a sărbătorit Ziua Mondială a Educație, marcată în data de 5 octombrie.
A cerut-o în căsătorie, dar ea l-a refuzat. După 10 ani, femeia a avut parte de un șoc
Un tanar s-a indragostit iremediabil de o fata de bani gata. Cei doi s-au vazut de cateva ori pana cand ea a aflat ca barbatul cu care iese in oras nu provine dintr-o familie instarita. Intrucat relatia lor devenea tot mai …
1385 de agenții de turism au rămas fără licențe. Vezi lista agențiilor din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara!
Autoritatea Națională pentru Turism a anunțat public retragerea în vederea radierii din oficiu a licențelor de turism emise operatorilor economici care nu au prezentat polița valabilă de asigurare privind asigurarea …
REPORTAJ: Ultimii trei oameni dintr-un sat arădean trăiesc izolaţi, fără drumuri, curent şi apă
Un sat din Arad mai are doar trei locuitori, pentru că oamenii s-au săturat să trăiască izolaţi între dealuri, fără drumuri, apă curentă şi electricitate, astfel că şi-au abandonat pe rând casele, care au …
LIGA VI Arad, etapa a 4-a: rezultate şi clasamente
Seria A Olimpia Bujac – Șoimii Livada 3-2 Frontiera Pilu – Gl. L.T. Cermei II 3-1 Real Horia – Citizens of Arad 4-2 Victoria Zăbrani II – Mureșana Mîndruloc 5-1 Voința Macea – Viitorul Pereg …
LIGA V Arad, etapa a 6-a: rezultate şi clasamente
Seria A Atletico Arad – Voința Munar 4-3 Mureșul Zădăreni – Speranța Turnu 1-2 Foresta Sînpetru German – Victoria Nădlac1-0 Olimpia Bîrzava – AS Aluniș 3-1 Semlecana …
LIGA IV Arad, etapa a 7-a: rezultate, marcatori şi clasament
Șoimii Lipova – CS Ineu 7-0 (Piț, Bercu, S. Popa 2, Șulumberchean 2, Pașcu) CS Glogovăț – Frontiera Curtici 3-2 (Bubuș, Gornic, Gherman / Liga 2) Păulișana Păuliș – UTA III 1-0 (Itu) Cetate …
Proiectul Leaders a fost dezbătut în Arad, cu ocazia Zilei Educației
În cadrul întâlnirii organizate cu ocazia Zilei Educației, 05 octombrie 2016, mai multe asociații din Arad au dezbătut obiectivele, scopul și rezultatele proiectului Leaders, susținut de asociația Centrul …
Napoleon, prins băut la volanul unui BMW
Arădeanul Napoleon Struț, care a fost prins prins circulând cu mașina deși consumase alcool, va fi judecat.
Alte revizuiri ale Legilor Jocului de fotbal
Legea 9. Mingea în joc și afară din joc - Dacă o minge ricoșează din oricare oficial al jocului , ea este în joc, mai puțin dacă a depășit în întregime marginea terenului ( inclusiv Arbitru …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …
Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat
A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …
Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă la Gara CFR (Foto)
În această dimineață de 16 Aprilie, în jurul orei 10:30, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului …
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române
Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …
Cu Filiala Arad a Retromobil Club România în Piața Avram Iancu (Foto)
Și în acest sfârșit de săptămână ,,Muzeul pe roți al României" a invitat arădenii ca în fiecare primăvară …
Tipuri de piele pentru tapițerie și design interior: piele naturală, piele perforată și piele naturală la metru
Pielea a fost dintotdeauna un material asociat cu eleganța, durabilitatea și rafinamentul. Fie că vorbim despre tapițerie auto, mobilier, …
Incendiu la deșeuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu
Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …