Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

BLOCAJ PE DN7. Șoferii, luați prin surprindere de o acțiune a polițiștilor

Circulația pe DN7 a fost îngreunată, astăzi, la Pecica, și chiar blocată de către polițiști, pentru circa 15 minute, timp în care s-au format cozi de mașini și camioane.

BLOCAJ PE DN7. Șoferii, luați prin surprindere de o acțiune a polițiștilor
Comentează 3

Totul a fost, însă, în interesul șoferilor, pentru că acțiunea a avut drept scop informarea asupra riscurilor existente în trafic, fiind organizată de polițiști și Cetatea Voluntarilor în cadrul campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

Ultima zi a campaniei a fost marcată, la Pecica, de un marș la care au participat elevii din oraș, peste 1000 de copii. Ei au parcurs străzile centrale, după care s-au postat pe marginea DN7, dorind să le transmită mesaje șoferilor. Scrise pe bannere și pancarte, textele îi îndemnau pe cei aflați la volan să fie prudenți, pentru a ajunge în siguranță acasă, dar și să țină cont de pietoni sau bicicliști.

Elevii au avut și alte tipuri de masaje, împotriva consumului de droguri, alcool și țigări sau împotriva violenței.

Acțiunea a fost distractivă pentru copii, care s-au implicat în ultimele două săptămâni în realizarea bannerelor și pancartelor, însă cea mai mare bucurie a lor a fost că vineri nu au mers la școală, ieșind în stradă alături de profesori.
 

Galerie foto (52)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite