Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Animația „Singuri acasă. Viața secretă a animalelor 2“, la cinematograful din Grădiște

O nouă proiecție de film a fost programată la cinematograful din Grădiște, sâmbătă, 16 noiembrie 2019, urmând ca în ultima sâmbătă din lună să fie organizat un eveniment special pentru copii cu …

Comentează 0

Ninsori puternice în Austria și Italia. Drumuri blocate

Prima ninsoare puternică căzută în regiunile alpine din Austria a lăsat miercuri fără electricitate circa 9.800 de case. Și în Tirolul de Sud, Italia, ninge abundent.

Comentează 0

Toate proiectele au trecut fără probleme de CLM; Dana Dodean a devenit cetățean de onoare, iar Parcul Copiilor devine Parcul Zsolt Torok

Ședința de astăzi a Consiliului Local Municipal a fost una cât se poate de liniștită. Toate cele 25 de proiecte aflate pe ordinea de zi au trecut fără probleme, fiind votate atât de Putere, cât și de …

Comentează 0

Au fost oprite toate angajările în funcţii publice de la nivelul Cancelariei

Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a anunțat că au fost oprite toate angajările în funcţii publice de la nivelul Cancelariei şi al instituţiilor subordonate.

Comentează 1

Anca Stoenescu anunță pe Facebook că pleacă de la IȘJ; urmează să fie luată la întrebări pentru ceea ce a făcut acolo

Pesedista Anca Stoenescu a anunțat pe Facebook că pleacă de la Inspectoratul Școlar Județean, unde în ultimii ani a ocupat funcția de inspector școlar general adjunct și inspector școlar general delegat, când …

Comentează 1

Bărbat găsit între șine, în stația CRF Arad. Ce s-a întâmplat cu el

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad anunță că, în această dimineață, în jurul orei 6.25, mecanici de tren care efectuau o manevră de garare a unei garnituri au găsit o persoană de sex …

Comentează 4

Accident violent între o Toyota și un Audi pe șoseaua Arad - Șofronea / UPDATE: Șoferul responsabil de producerea coliziunii a murit la spital

Miercuri 13 noiembrie în jurul orei 12, pe segmentul de șosea dintre Arad și Șofronea, în apropiere de firma Pito Trans, a avut loc o ciocnire frontală între un autoturism Toyota și un autoturism …

Comentează 2

Cele două echipe AFC UTA 2008  au obținut victorii în meciurile de ieri disputate pe Șega

La categoria Juniori D, seria B, Echipa antrenată de prof. Ioan Herman a învins greu pe CS Șoimii Lipova cu 1-0, în meciul disputat pe sinteticul Șega de la ora 15,30.

Comentează 0

Diaspora de miliarde de euro. Câți bani au trimis românii în țară

Românii din diasporă au trimis anul trecut, în țară, aproape 3 miliarde de euro, mai mult față de anii anteriori. Suntem pe locul 2 în Europa la capitolul sume trimise acasă de cetățenii care lucrează …

Comentează 1

Primăria câștigă la Curtea de Apel războiul cu Prefectura pentru Piața Catedralei, iar primarul Bibarț așteaptă demisia prefectului

Primarul Călin Bibarț a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria a câștigat, la Curtea de Apel Timișoara, procesul cu Prefectura pentru Piața Catedralei, ținând să sublinieze …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Cu Filiala Arad a Retromobil Club România în Piața Avram Iancu (Foto)

Și în acest sfârșit de săptămână ,,Muzeul pe roți al României" a invitat arădenii ca în fiecare primăvară …

Comentează

Tipuri de piele pentru tapițerie și design interior: piele naturală, piele perforată și piele naturală la metru

Pielea a fost dintotdeauna un material asociat cu eleganța, durabilitatea și rafinamentul. Fie că vorbim despre tapițerie auto, mobilier, …

Comentează

Incendiu la deșeuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu

Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …

Comentează 1

Europa, prinsă între gazul american și Rusia: Dilema energetică ce reaprinde vechi legături

La peste trei ani de la începutul conflictului din Ucraina, securitatea energetică a Uniunii Europene rămâne fragilă. Gazul natural …

Comentează

Proteste uriașe în Serbia: studenții au blocat radio-televizunea națională

Studenții care de mai multe luni desfășoară o mișcare de protest în Serbia au blocat, luni seară, accesul în sediile posturilor …

Comentează

YOUTH ART FESTIVAL - Festivalul Internațional al Artelor Studențești, în 10 și 11 mai, la Arad

BE PART OF ART! Aceasta e invitaţia pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Design din cadrul UAV şi Andreea …

Comentează

Cursuri gratuite de antreprenoriat la Camera de Comerț Arad prin Programul Start-Up Nation 2025

Camera de Comerț Arad este furnizor de formare profesională acreditat şi selectat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și …

Comentează

Expoziția „Reptile și Insecte Vii” se deschide la Complexul Muzeal Arad

Colecția de reptile și insecte vii îi aparține lui Alexandrescu Mihail Lucian din Arad, a cărui pasiune pentru reptile și insecte a …

Comentează

Citire apometre la abonați în săptămâna 14.04.2025 – 17.04.2025

Luni 14.04.2025 (contoare mecanice): Florilor, Tribunul Axente, Tribunul Dobra, Piata, Heim Domokos, Cozia, Paul Chinezul, Sinagogei, Piata Avram …

Comentează

CCIA Arad sprijină angajații Astra Rail Industries prin programe de reconversie profesională

În contextul închiderii fabricii de vagoane Astra Rail Industries şi a necesității diminuării efectelor negative, atât sociale …

Comentează