Prefectura câștigă o bătălie în războiul pentru Piața Catedralei / UPDATE: Primarul susține însă că proiectul de regenerare urbană merge mai departe
Reprezentanții Prefecturii anunță că Secția Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului a admis acțiunea instituției prin care se cerea anularea Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad cu nr. 365 din 21.09.2018 privind aprobarea modificării și completării HCLM nr. 41/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad”.
Update 1 Primarul susține însă că proiectul de regenerare urbană merge mai departe
Tot prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții municipalității anunță că Primăria a luat la cunoştinţă şi respectă decizia instanţei. În aceste condiții, va fi promovat un nou proiect de hotărâre, care se va încadra în cerinţele de formă solicitate. Noul proiect se va regăsi, conform celor de la Primărie, pe ordinea de zi a următoarei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Municipal. „Regenerarea urbană a Pieţei Catedralei reprezintă o prioritate pentru administraţia locală şi nu va putea fi blocată la infinit. Vorbim despre o zonă care are nevoie de reconfigurare peisagistică şi de o parcare subterană care ar rezolva problema lipsei locurilor de parcare. Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca proiectul de regenerare urbană a Pieţei Catedralei să meargă mai departe”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
„Instanța a admis argumentele Instituției Prefectului conform cărora HCLM 365/2018, deși se referă în titlul său la modificarea și completarea unei hotărâri anterioare, nu respectă normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative deoarece nu indică în mod expres în ce constau modificările respective. De asemenea, Instituția Prefectului – Județul Arad a arătat că HCLM 365/2018 nu este motivată corespunzător”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii.
„Presiuni politice”
La sfârșitul lunii februarie, când a aflat de contestația Prefecturii, primarul Gheorghe Falcă spunea că acest lucru s-a întâmplat în urma unor presiuni politice. „Ni se reproșează că studiul de fezabilitate de acum nu aduce modificări la studiul întocmit acum doi ani. Acum parcarea este cu un nivel, acum doi ani era cu două nivele. Nu e nicio modificare... În vechiul studiu de fezabilitate, suprafața era mai mare, se ajungea aproape de case și trebuia să facem consolidări. Acum suprafața este mai mică. Nu e nicio diferență... Și chiar dacă nu erau modificări, un studiu de fezabilitate trebuie actualizat după doi ani. E clar că asupra celor de la Prefectură s-a pus presiune politică pentru a ne șicana, având în vedere că pe SEAP a fost pornită o procedură de achiziție. Acum nu se mai poate opri”, a declarat Falcă. Acesta a ținut să precizeze că este deschis să facă anumite modificări, dacă acestea pot fi făcute, având în vedere că este vorba despre un obiectiv important pentru Arad