Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Au fost oprite toate angajările în funcţii publice de la nivelul Cancelariei

Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a anunțat că au fost oprite toate angajările în funcţii publice de la nivelul Cancelariei şi al instituţiilor subordonate.

Au fost oprite toate angajările în funcţii publice de la nivelul Cancelariei
Comentează 1

”Vreau să facem împreună o #CancelarieTIP la Guvernul României. Alături de Premierul Ludovic Orban, îmi doresc să facem la Cancelaria Prim-ministrului un aparat de lucru suplu şi eficient, bazat pe trei principii fundamentale pentru o bună guvernare liberală: Transparenţă, Integritate şi Profesionalism (TIP)”, a scris Ionel Dancă pe Facebook.

”Numirile politice în funcţiile de demnitate publică la nivelul Cancelariei Prim-ministrului şi la conducerea instituţiilor şi agenţiilor din subordine vor trebui să respecte aceleaşi principii de integritate şi de profesionalism. Depesedizarea statului înseamnă schimbarea radicală a felului de a face numiri la conducerea instituţiilor şi a agenţiilor/companiilor aflate sub autoritatea Guvernului, de la numiri strict politice clientelare fără nicio pregătire profesională la promovarea unor oameni politici profesionişti în domeniul lor de competenţă. Facem curăţenie după mizeria politică lăsată de PSD în administraţia publică şi la conducerea multor instituţii şi companii!”, a mai scris Dancă.

Sursa: realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite