Ultimele stiri
Peste 150 de elevi de la Ghiba au sărbătorit Ziua Internațională a Educației alături de reprezentanții CPECA și ai Direcției Județene de Tineret
Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Arad au susținut, ieri, o sesiune interactivă de informare cu privire la riscurile și efectele negative ale consumului de alcool, tutun, droguri, …
Ziua Recoltei și Festivalul Vinului la Consiliul Județean Arad
Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaboare cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad organizează în acest weekend (8 - 9 octombrie), pe platoul …
Ce putem face fiecare dintre noi să avem facturi mai mici la curent şi gaze naturale
Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei de statele occidentale au dus la o scumpiri masive ale gazului şi curentului electric, cu toate că gradul de dependenţă al României de importurile din Rusia este unul …
Acțiune „fulger”, în municipiu
Polițiștii municipiului Arad au desfășurat o acțiune în cartierele Alfa și Confecții, cu implicarea polițiștilor de ordine publică și rutieră. Pe parcursul a două ore, au fost legitimate 68 de persoane și …
Întrerupere furnizare apă potabilă Vinga
Compania de Apă Arad anunță că joi 06.10.2022 vor avea loc lucrări de remediere a unei avarii în localitatea Vinga. Pentru efectuarea reparațiilor este necesară întreruperea furnizării apei în localitate …
Tentativă de furt
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat de 57 de ani, din Pecica. Acesta, în după-amiaza zilei de 4 octombrie a.c., ar fi încercat să sustragă o pereche de jeanși dintr-un magazin de pe …
Glad Varga: „Un număr cât mai mare de cadre didactice trebuie să beneficieze de programele pentru Educaţie din cadrul PNRR”
Deputatul liberal arădean Glad Varga susţine, cu prilejul Zilei Internaţionale a Educaţiei, că un număr cât mai mare de cadre didactice trebuie să beneficieze de programele pentru Educaţie din cadrul Planului …
„Sperietoarea de păsări” – duminică, 9 octombrie, pe scena Trupei Marionete
Despre o prietenie pe cât de neașteptată, pe atât de frumoasă. Despre aceasta este vorba în spectacolul pe care două actrițe inspirate: Adina Doba și Lenuța Dorobanțu, îl aduc în fața …
Vin vremuri grele pentru românii cu rate la bănci. BNR va scumpi miercuri, din nou, banii
BNR va mări din nou dobânda-cheie, într-o încercare de a frâna creșterea prețurilor. Această măsură va avea un val de consecințe ce îi vor afecta în special pe românii care au …
Festival Cultural de Etnie Romă, sâmbătă, la Pecica
Toți locuitorii orașului Pecica și ai satelor aparținătoare sunt invitați, sâmbătă, 8 octombrie, începând cu ora 18, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, să cunoască muzica și dansul …
Monetăria Statului aniversează 155 de ani, printr-o expoziție în premieră la Arad
Regia Autonomă Monetăria Statului București marchează 155 de ani de existență printr-o expoziție inedită, deschisă în premieră …
Tarifele impuse de Trump provoacă haos pe piețele financiare. UE pregătește contramăsuri comerciale
Tarifele anunțate de Donald Trump au intrat oficial în vigoare miercuri, generând un val de reacții negative pe piețele financiare …
Rămas bun, profesor Pavel Belean
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a publicat pe site-ul instituției un mesaj în memoria celui care fost Pavel Belean, director …
România, din nou membră în Comisia de Statistică a ONU pentru un mandat de patru ani
România a obținut un nou mandat în prestigioasa Comisie de Statistică a Organizației Națiunilor Unite, revenind astfel în acest …
Expoziția „Istorie economică arădeană. Societăți pe acțiuni. Colecția Alois Weil”, deschisă la Complexul Muzeal Arad
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Asociația Culturală „Colecția Alois Weil” și în parteneriat cu Biblioteca …
China respinge noile amenințări tarifare ale lui Trump
Reacție fermă de la Beijing la anunțul liderului american China a transmis un mesaj categoric după ce președintele american Donald Trump a …
300 de ani de învățământ în limba germană în Aradul Nou
Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad împreună cu Forumul Democrat al Germanilor Arad și Cercul Cultural …
Prima victorie a echipei UAV în calificările pentru Campionatul Universitar de Fotbal
Primul meci și prima victorie pentru fotbaliștii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (antrenor: Claudiu Bulzan), în fața …
Vacanță de 1 Mai la mare? CFR Călători introduce trenuri suplimentare spre litoral
Mai multe opțiuni pentru turiștii care aleg marea Pentru minivacanța de 1 Mai, CFR Călători extinde rețeaua de transport spre litoral. …
Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
În perioada 04–06 aprilie 2025, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 69 de situații de urgență …