UAV a găzduit sâmbătă primul League Meet de Robotică din Arad

Aradul a devinit, sâmbătă, 25 ianuarie 2025, centrul inovației și tehnologiei, găzduind primul League Meet de robotică din oraș, organizat de echipa „Delta Force” a Liceului Național de Informatică, în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Evenimentul a avut loc la complexul M al UAV, începând cu ora 9:00, și a fost cu adevărat un moment de referință pentru pasionații de robotică.
Peste 300 de liceeni pasionați de tehnologie din județele Arad, Timiș, Hunedoara, Dolj și Gorj au adus la Arad roboți inovatori, creativi și spectaculoși, transformați în adevărate soluții tehnologice. Cele 20 de echipe participante au avut șansa de a-și demonstra abilitățile tehnice și spiritul de echipă, într-un cadru educativ și competitiv.
„Ne bucurăm să găzduim, din nou, League Meet-ul de la Arad organizat de echipa „Delta Force” a Liceului Național de Informatică. Un eveniment care aduce în prim-plan pasiunea, creativitatea și spiritul inovator al noii generații, consolidând statutul orașului ca un hub regional pentru educația STEM și tehnologie”, a declarat rectorul UAV Arad, Teodor Florin Cilan.
”Numele meu este Octavian Dragoș Botoșan și sunt mentor al echipei de robotică „Delta Force” și astăzi voi fi arbitru principal. Organizăm aici, în cadrul Universității ”Aurel Vlaicu” un eveniment de tip League Meet, aceste League Meet-uri fiind oportunități pentru echipe să joace meciuri, să adune puncte și ulterior să participle la campionatul regional. În faza acestei competiții echipele de elevi de liceu trebuie să proiecteze, să construiască și să programeze un robot pentru a concura pe un teren cum este acesta din spatele meu. Există reguli stricte și foarte multe task-uri complexe, iar acestea trebuie să fie îndeplinite de roboți în cadrul unui meci care durează 2,30 min. La League Meet-ul nostru participă 20 de echipe din zona de vest a țării și anume Arad, Timișoara, Hunedoara, Dolj și Gorj. Sunt în total aproximativ 300 de elevi in aceste echipe iar la campionatul regional, care va fi în Februarie la Timișoara, vor fi în jur de 60 de echipe din regiunea noastră”.
”Numele meu este Mihai Ozarkevici, sunt căpitanul echipei ”Delta Force” și proba noastră constă în colectarea elementelor din mijlocul terenului și poziționarea acestora în două locuri specifice în colțul terenului, în acele coșulețe numite bascheturi, sau fie pe acele bări, de culoare roșie sau albastră. În funcție de punctajele pe care le primesc echipele, ele obțin un anumit loc în clasament, loc de care se va ține cont în etapele următoare ale concursului. Arbitrii trebuie să fie atenți la fiecare mișcare a robotului, pentru că temele devin de la an la an tot mai complexe, așa că trebuie să fie atenți la fiecare mișcare a robotului, dacă este corectă, dacă poate fi penalizată și la punctajul aferent fiecărei mișcări a robotului”.
Evenimentul este parte din calendarul oficial al Concursului First Tech Challenge, organizat de Asociația Nație prin Educație, fiind recunoscut de Ministerul Educației și Cercetării. Competiția promovează valorile educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), având ca scop inspirarea tinerilor și susținerea acestora pe drumul spre excelență în domeniul tehnologiei.