Triunghiular bănățean la minifotbal

scris de Hamza Ioan • 11 Oct 2016 • 2 Comentarii

Doar cei care au jucat fotbal pot ” trăi” momentele unei întâlniri de fotbal la care iau parte echipe alcătuite din jucători trecuți de 35-50-60 de ani. Frisoanele emoțiilor se fac simțite încă din faza pregătirilor pentru asemenea evenimente. Aprovizionarea cu creme pentru încheieturi, pastile anticârcel, odihnirea mușchilor și a tendoanele deja cu două săptămâni înainte, adaptarea programului extra ” fotbalistic” special pentru aceste întâlniri...
Mai e ceva....sufletul ...fiecare trebuie să își schimbe și starea sufletească. Devenim copii, devenim acei copii , în sufletele cărora există doar dorința de a câștiga. Niciunuia dintre noi, ” bătrânii ” de pe teren , nu -i va conveni să piardă. E vrăjeală expresia ” Hai mă, că jucăm din plăcere doar”. Toți dorim să câștigăm, de aceea , pe timpul meciului , ne certăm, dăm indicații , certăm arbitrul..etc.
După meciuri...???? E altceva. Cu totul altceva. Repriza a treia împacă combatanții, coechipierii, descătușează energii ascunse, nebănuite, pupături cât la 10 nunți, dedicații muzicale cu nemiluita. SOCIALIZARE totală. De fapt acest ultim aspect este principalul obiectiv totdeauna atins.
Aceasta a fost și atmosfera de vineri, 7 octombrie , de la Bela Crkva , din Serbia, unde o echipă din Arad, una din Șagu ( Timiș) și gazdele sîrbești au trăit aspectele descrise puțin mai sus. Nu a contat faptul că am jucat pe beton, pe ploaie, nici scorurile nu au contat ( aici pare că așa a fost impresia, dar nu sunt sigur). A contat că suntem prieteni, o prietenie închegată cu ajutorul sportului.
Și nu se va opri totul aici. Pe 25 noiembrie, ca să nu uităm unuii de alții, ne vom întâni din nou. De data aceasta la Arad.
Deja de acum, ne pregătim, unsorile, pastilele, sufletele...
A...am uitat de mulțumiri. Cred că ar mai fi nevoie de o pagină pentru a cuprinde tot. Mulțumim lui Eusebiu Pistru, Nicu Neamtiu, Glad Varga, Primăriei Arad, șoferului Ilie, superbei orchestre sârbești, primarului localității Grebenac , Leonidas Mazaran, colegilor din Șagu și nu în ultimul rând, coechipierilor mei din Arad.