Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tragedie aeriană în Nepal. Un avion cu 72 de oameni la bord s-a prăbușit. Cel puțin 40 de morți, inclusiv bebeluși

Tragedie aeriană în Nepal. O aeronavă cu 72 de persoane la bord s-a prăbușit duminică, iar un oficial al companiei care opera zborul a afirma că cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa

Tragedie aeriană în Nepal. Un avion cu 72 de oameni la bord s-a prăbușit. Cel puțin 40 de morți, inclusiv bebeluși
Comentează 0

Un avion de pasageri al companiei Yeti Airlines s-a prăbușit în oraşul Pokhara, aflat la circa 200 de kilometri nord-vest de capitala nepaleză Kathmandu, a anunţat Autoritatea nepaleză pentru aviaţie civilă, transmit Reuters, DPA şi AFP.

''Operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare'', a declarat Jagannath Niroula, purtător de cuvânt al Autorităţii nepaleze pentru aviaţie civilă. Avionul decolase din capitala Kathmandu şi s-a prăbuşit între vechiul şi noul aeroport din oraşul Pokhara. Cotidianul local Kathmandu Post a relatat că în avion, un model ATR-72 care aparţinea companiei Yeti Airlines, se aflau 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al companiei aeriene Yeti Airlines, Sudarshan Bartaula, care a precizat că printre pasageri se aflau zece cetăţeni străini.

Conform website-ului FlightRadar24, avionul era în funcţiune de 15 ani. Avionul ATR72 este un bimotor cu propulsie turbo, produs de un joint venture între Airbus şi compania italiană Leonardo.

Potrivit website-ului companiei Yeti Airlines, aceasta are o flotă de şase avioane ATR72-500. Postul local de televiziune a transmis imagini pe care se vedeau coloane de fum negru înălţându-se de la locul prăbuşirii avionului.

Accidentele aeriene sunt relativ frecvente în Nepal, ţară unde se află opt dintre cei mai înalţi 14 munţi din lume, inclusiv Everest, şi unde condiţiile meteorologice se pot schimba brusc.

Citește continuarea pe realitatea.net

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite