Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tradiţii de care lumea a uitat: ce NU ai voie să faci înainte de Crăciun. E mare păcat!

Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. 

Tradiţii de care lumea a uitat: ce NU ai voie să faci înainte de Crăciun. E mare păcat!
Comentează 0

Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine.

Din păcate, multe dintre tradiţiile şi obiceiurile româneşti se pierd sau se amestecă cu cele din alte ţări. Oricât de frumoase ar fi colindele englezeşti sau filmele americane cu Moş Crăciun, trebuie să ne amintim că suntem români şi să păstrăm obiceiurile noastre vechi, de sute de ani.

Deşi naşterea Domnului se sărbătoreşte diferit în funcţie de zonă, există câteva obiceiuri şi tradiţii străvechi care sunt comune şi se regăsesc în orice colţ al României ca, de pildă, mersul cu colindul, pregătirea bucatelor tradiţionale, împodobirea bradului în Ajun (sau în ultima sâmbătă înainte de Crăciun), mersul la Biserică în dimineaţa de Crăciun şi servirea mesei împreună cu familia, în prima zi a Crăciunului.

Ce se face în Ajunul Crăciunului?

În noaptea de 24 spre 25 decembrie, mulţi români lasă pe masă un colac şi o cană cu apă, acestea fiindu-le destinate celor morţi, despre care se spune că în noaptea respectivă vin să îşi revadă casa.

De asemenea, se zice că este bine ca primul om care îţi intră în casă în ziua de Crăciun să fie bărbat, pentru că aduce noroc. În plus, nu se mătura în prima zi de Crăciun, nu se minte şi nu se înjură. Din timpuri vechi, se spune că, în noaptea de Ajun, nu e bine să dormi pe paie sau în fân, în grajdul animalelor, pentru că este noaptea în care boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesle şi pe care aceştia l-au încălzit cu suflarea lor. Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioşi şi buni la suflet.

Un obicei care se întâlneşte în multe regiuni ale ţării este ca, în ziua Ajunului, preotul şi cântăreţii bisericeşti umblă din casă în casă cu icoana naşterii lui Iisus Hristos.

Obiceiurile din seara de Ajun

Se spune că, pentru a avea noroc toată viaţa, nu trebuie să mănânci nimic în Ajun de Crăciun.

În ziua de Ajun, când gospodinele ies prima dată în curte, trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăştie prin casă. Aceste surcele se numesc “pui”.

Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meargă bine şi să nu le piardă la roit.

Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea şi în anul următor.

În Ajunul Crăciunului, se pune puţină otavă pe masă, care după sărbători se va da vacilor să o mănânce, astfel le va merge bine şi se vor înmulţi.

În Ajunul Crăciunului, este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoşi tot anul.

Fetele nemăritate trebuie să ţină post negru pentru a-şi putea visa ursitul şi pentru a-l putea vedea, ele trebuie să lase afară, peste noapte, câte puţin din toate felurile de mâncare, negustate. Astfel, ursitul va veni şi va gusta, iar fetele vor putea să-l vadă.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite