Tosca – un nou spectacol în cadrul Stagiunii lirice arădene
La invitația Primăriei Municipiului Arad și a Centrului Municipal de Cultură Arad, Opera Națională Română din Timișoara va susține în seara de vineri, 19 octombrie 2018, la ora 19, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, spectacolul cu opera Tosca de Giacomo Puccini.
Tosca este primul spectacol de operă prezentat în cadrul programului Stagiunea lirică arădeană și totodată ultima reprezentație susținută în cadrul acestui program, în acest an.
Având premiera absolută la Roma în anul 1900, cu soprana română Hariclea Hartulari Darclée în rolul titular, Tosca este una dintre operele cu cea mai mare încărcătură dramatică, grație structurii impecabile și scriiturii de autentică teatralitate, în care destinul tragic al unei iubiri mistuitoare se întrepătrunde cu conflictele politice ale Italiei anului 1800. Un libret de o atare profunzime i-a prilejuit lui Puccini nașterea unui țesut muzical care abundă în compoziții ce au intrat deja de peste un secol în patrimoniul muzicii universale, cum ar fi aria Toscăi din actul al II-lea („Vissi d'arte, vissi d'amore”) sau aria lui Cavaradossi din actul al III-lea („E lucevan le stelle”, cunoscută în România și ca Aria scrisorii).
În producția scenei lirice timișorene, rolul titular va fi interpretat de soprana Lăcrimioara Cristescu, una dintre cele mai prețuite voci ale tinerei generații de soliști ai acestui colectiv, care în stagiunile din urmă a susținut în țară și în străinătate numeroase roluri principale, printre acestea numărându-se cele din Aida, Cavalleria rusticana și – mai recent – Otello la Opera Națională din București. În rolul Cavaradossi va evolua tenorul Bogdan Zahariea, în vreme ce sângerosul baron Scarpia va fi întruchipat de baritonul Camil Mara. Își dau concursul soliștii, orchestra și corul Operei Naționale Române Timișoara.
Pupitrul dirijoral a fost încredințat maestrului Victor Dumănescu din Cluj-Napoca, regia este semnată de Ognian Draganoff, decorurile de Boris Stoynov, ambii din Bulgaria, iar costumele au fost concepute de Krisztina Nagy, de la Teatrul Național din Timișoara.
Reamintim că programul Stagiunea lirică arădeană a fost inițiat în 2018 de Primăria Municipiului Arad și de Centrul Municipal de Cultură Arad, pentru diversificarea ofertei culturale locale și pentru a prilejui publicului arădean întâlnirea cu unele dintre cele mai apreciate creații ale teatrului liric. În acest prim an, programul a cuprins până acum spectacolul cu opereta Contesa Maritza de Emmerich Kálmán și pe cel cu musicalul My Fair Lady de Frederick Loewe.
Spectacolul Tosca din 19 octombrie 2018 este interpretat integral în limba italiană și titrat în limba română.
Biletele se pot achiziționa de la casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ începând cu data de 9 octombrie, după următorul program: marți-vineri de la ora 10 la 14, iar joi de la 17 la 19. Prețul unui bilet este de 20 lei.