“ȚINUTUL HĂLMAGIULUI” 1934 - profesor TRAIAN MAGER
Exponatul lunii iulie la Complexul Muzeal Arad este unul din albumele interbelice, dedicate activității monografice în Ținutul Hălmagiului a profesorului Mager, comandant al Gărzilor Naționale Românești din Hălmagiu, din 5 noiembrie 1918, când la Arad s-a organizat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și Marea Unire (1 decembrie 1918).
Albumul expus, datat în anul 1934, cuprinde fotografii referitoare la aspecte economice, etnografice și istorice din Ținutul Hălmagiului și este ilustrat cu fotografii de la Târgul de fete de pe Muntele Găina (județul Alba), prilej de întâlnire și sărbătoare pentru locuitorii zonei.
Din anul 1816 târgul se desfășoară, în fiecare vară, în cea mai apropiată Duminică a Praznicului Prorocului Ilie, celebrat de românii ortodocși în data de 20 iulie. Anul acesta Târgul de la Găina se va desfășura în perioada 20-22 iulie 2018.
Ambele albume interbelice, dedicate activității monografice în Ținutul Hălmagiului a profesorului Mager, au fost donate muzeului arădean de Galacteea (Rara) Mager, soția lui Voicu, nepotul de frate al acestuia. În martie 1989, Rara Mager ocupându-se de lichidarea locuinței părintești a descoperit în biblioteca familiei cele două albume, pe care le-a donat muzeului, considerând că acolo este locul cel mai potrivit pentru păstrarea și punerea lor în valoare. Cele două albume au fost prezentate la Expoziția Fundațiilor Regale inaugurată la 16 noiembrie 1934, în prezența regelui Carol al II-lea.
”Moț de origine, provenit din satul Lazuri, Traian Mager (1887-1950) a devenit dascăl la una din cele mai prestigioase instituții de învățământ arădean, Școala Normală. În anul 1918, întrezărind apropierea mult aşteptatului moment al eliberării naţionale, sub îndrumarea Consiliului Naţional Român Central de la Arad, un grup de oameni inimoşi din Hălmagiu se organizează milităreşte sub comanda lui Traian Mager. Astfel, au luat fiinţă Gărzile Naţionale româneşti din Ţinutul Hălmagiului, stabilindu-şi sediul în localul Birtul Mare. În seara zilei de 5 noiembrie 1918, elevul plutonier Traian Mager, întors de pe frontul din Serbia, a depus jurământul de credinţă în Garda Naţională Română, în biroul avocaţial al lui Ştefan Cicio-Pop, fiind desemnat delegatul Consiliului Naţional Român pentru organizarea regiunii Hălmagiului.
Cu toate că a desfășurat o bogată activitate didactică, timp de peste 30 de ani, profesorul Mager rămâne în memoria noastră și prin activitatea sa din afara școlii legată de promovarea Ținutului Hălmagiului și a munților Apuseni, pe care i-a iubit aproape cu patimă. La curent cu ideile și metodele școlii monografice a lui Dimitrie Gusti, Traian Mager a fost membru fondator al Despărțământului Arad al Institutului Social Banat Crișan din Timișoara. Studiul monografic al regiunii Hălmagiului, îi va dedica Traian Mager o bună parte a timpului său. După ce a bătut cu pasul întreaga zonă, colectând un material monografic impresionant, profesorul Mager a propus o serie de măsuri urgente pentru îmbunătățirea traiului locuitorilor de aici. Fotografiile originale prezintă relieful regiunii, arhitectura, portul popular, ocupațiile și târgurile la care participau locuitorii zonei, ilustrat fiind Târgul de fete de pe Muntele Găina, din preajma datei de 20 iulie, când românii ortodocși îl prăznuiesc pe Prorocul Ilie.
Traian Mager a murit în anul 1950, fiind înmormântat în curtea bisericii din Bodești, în mijlocul ținutului despre care a scris și pentru ridicarea căruia nu a precupețit nici un efort” - Dr. Sorin Sabău, Dr. Gabriel Hălmagean, Compartimentul de Etnografie al Complexului Muzeal Arad.
Exponatul lunii iulie - promo realizat de: Dr. Sorin Sabău - etnograf și Nelu Scripciuc (Complexul Muzeal Arad)
https://www.youtube.com/watch?v=1PPKw-XghNU&feature=youtu.be
În fiecare lună specialiștii Complexului Muzeal Arad spun povestea unui obiect din colecția muzeului arădean: obiect cu valoare de patrimoniu, legat de un eveniment din istoria Aradului, respectiv a unui exponat, parte a unei expoziții, prezentate publicului.
Mai multe detalii despre exponatul lunii la Complexul Muzeal Arad:
https://www.facebook.com/events/234951527108138/
Adelina Stoenescu,
Departamentul de Relatii Publice al
Complexului Muzeal Arad