Timpi mari de aşteptare pentru automarfare, la graniţa cu Ungaria
Ca urmare a implementării unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către autorităţile de frontieră maghiare, în prezent, prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, traficul transfrontalier se desfăşoară îngreunat, fiind înregistrate coloane de automarfare atât pe sensul de ieşire din România, cât şi pe cel de intrare.
În acest sens, au fost contactate autorităţile de frontiera din ţara vecină, în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, având în vedere că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se derulează împreună cu poliţiştii maghiari.
Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi fluidizarea traficului. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
De asemenea, autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei că mâine, 24 noiembrie 2021, între orele 01.00 - 06.00 (ora României), traficul transfrontalier prin P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni, de pe raza județului Satu Mare, va fi sistat temporar pentru toate tipurile de mijloace transport (autoturisme, microbuze, autocare, camioane etc.) ca urmare a unor lucrări de mentenanță efetuate la sistemul informatic maghiar.
Drept urmare, în intervalul orar respectiv, se recomandă participanților la trafic care intenţionează să se deplaseze în afara graniţelor ţării să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional de la frontiera cu Ungaria.