Teodor Cilan: „Conferința OSEEC a adus la Arad specialiști importanți din domeniul economic”
A început OSEEC („Ongoing Social, Economic and Environmental Challenges”), cea de-a II-a ediție a conferinței dedicate specialiștilor în economie, organizată de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Deschiderea oficială a avut loc vineri, 11 octombrie, la noul sediu al facultății.
Printre participanți s-au numărat: Valentin IONESCU, director general al Institutului de Studii Financiare (ISF); Marian SIMINICĂ, director executiv; Adrian MICU, directorul de cercetare al ISF; Ștefan MUSGOCIU, Business Development and Public Affairs Specialist la Bursa de Valori București (BVB); Laurențiu RIVIȘ, director la Lion Capital, expert ASF; Paul DUMITRU; Roxana BĂLUȚĂ, specialist în cadrul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România; Andrada VERDES, Country Plant Manager la Leoni; și Bogdan ANDRICA, director Transilvania Bank Arad.
Lucrările în plen și cele pe secțiuni au atras un număr mare de studenți, doctoranzi, cadre didactice și specialiști în economie, care au contribuit la succesul evenimentului.
„OSEEC este una dintre cele mai importante conferințe ale Facultății de Științe Economice, reunind instituții și parteneri importanți din lumea economică. Speakerii au adus în dezbaterea mediului academic problemele actuale din domeniul investițiilor financiare, asigurărilor, domeniului bancar și zonei de business, generând un dialog constructiv între participanți și oferind studenților oportunitatea de a fi conectați la pulsul real al problematicilor economice”, a declarat rectorul UAV, conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan.