Târgul de Primăvară 2018 – Program artistic de Paști
În acest sfârșit de săptămână, la Târgul de primăvară sunt programate mai multe spectacole dar și activități pentru copii.
Printre invitații care vor urca pe scena din fața Palatului Administrativ se află și Grupul folcloric „Sânzienele“, coordonat de prof. Marioara Miclea, care va aduce în fața publicului cântece cunoscute din folclorul tradițional românesc, dar și piese specifice sărbătorilor de Paști.
De asemenea, în Vinerea Mare, dar și în prima și a doua zi de Paști vor urca pe scenă preoți și teologi din municipiul Arad care vor interpreta pricesne.
Arădenii de la Nova Band vor interpreta muzică ușoară la Târgul de Primăvară, iar Ionuț Langa a fost invitat să cânte muzică populară și cântece patriotice.
În a doua zi de Paști, elevii de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi“, coordonați de prof. Marinela Tudoran vor urca pe scena special amenajată în fața Palatului Administrativ cu un program complex, care va cuprinde piese din repertoriul clasic, dar și muzică ușoară.
Tot în acest sfârșit de săptămână vor continua atelierele de povești pentru cei mici, „Cântă Povestea“, cu actrița Lonetta Maier.
Astfel, copiii, sunt invitați sâmbătă și duminică la o aventură de depănat povești îmbinată cu arta spectacolului. În spiritul Sărbătorii Paștilor, Lonetta Maier va povesti cu copiii și despre smerenie, recunoștință, naștere și renaștere, credință și speranță.
Târgul de Primăvară se desfășoară în centrul Municipiului Arad, în fața Palatului Administrativ și pe strada Romul Veliciu până în 10 aprilie.
Program:
Platoul Palatului Administrativ
6 aprilie
ora 18.00 - Grupul folcloric „Sânzienele“ coordonat de prof. Marioara Miclea
ora 19.00 - Părintele Adrian Bara (pricesne)
7 aprilie
ora 11.00 – Atelier de povești cu Lonetta Maier
ora 18.00 - Carina Pirtea
ora 19.00 - Grupul folcloric „Sânzienele“ condus de prof. Marioara Miclea
8 aprilie
ora 11.00 – Atelier de povești cu Lonetta Maier
ora 18.00 - Nova Band
ora 19.00 - Paul Krizner (pricesne)
9 aprilie
ora 18.00 - Elevii Colegiului de Arte „Sabin Dragoi“, coordonați de prof. Marinela Tudoran
ora 18.30 - Părintele Adrian Bara (pricesne)
ora 19.00 - Ionuț Langa