Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Târgul de Iarnă arădean și-a deschis tarabele (FOTO)

Târgul de Iarnă arădean și-a deschis tarabele (FOTO)
Comentează 2

Organizatorii Târgului de Iarnă, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au decis ca, în acest an, târgul să fie amenajat într-o locație nouă, Parcul Mihai Eminescu, dar și pe strada Romul Veliciu și în fața Palatului Administrativ. 

Pe strada Romul Veliciu este zona de unde vor putea fi cumpărate produse artizanale, cadouri, jucării și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă. 
În parcul Mihai Eminescu sunt amplasate marea majoritate a căsuțelor târgului și unde se pot distinge mai multe zone: o zonă destinată produselor și preparatelor gastronomice, o zonă pentru copii și o zonă pentru spectacole.

Pentru prima dată, în acest an, la Târgul de iarnă, organizatorii au pregătit mai multe atracții pentru copii, printre care un carusel specific parcurilor de distracție europene și târgurilor de iarnă din marile orașe. 

De asemenea, în zona destinată copiilor este amenajat Atelierul lui Moș Crăciun, unde cei mici pot să picteze, să creeze diverse obiecte și să se joace. 
Tot pentru cei mici au loc ateliere de povești. 

Și programul artistic este unul bogat și cuprinde concerte de colinde, concerte de muzică ușoară și concerte de muzică populară. 

Târgul de Iarnă s-a deschis cu un program de colinde, care vor putea fi ascultate și în serile zilelor de 25 și 26 noiembrie. 

De asemenea, recitaluri de colinde se vor mai organiza și în alte zile ale târgului, acestea urmând să fie susținute de elevii de la școlile din municipiul și județul Arad. 

Programul artistic al târgului va fi completat cu evenimentele tradiționale din perioada sărbătorilor: concertele dedicate Zilei Naționale a României, concertele prilejuite de aprinderea iluminatului festiv de sărbători și sosirea lui Moș Nicolae, și concertele din ultima noapte a anului când va fi organizat Revelionul Popular. 

Programul complet al evenimentelor care vor avea loc la Târgul de Iarnă va fi anunțat zilele viitoare atât în presa locală cât și pe paginile de Facebook ale Primăriei Municipiului Arad (https://www.facebook.com/primariamunicipiului.arad) și Centrului Municipal de Cultură Arad (https://www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturaArad).
 

Galerie foto (105)


Scrie un comentariu

trimite