Târgul de carte în aer liber „Open Book”, în premieră, la Arad
Pentru prima dată în România, un târg de carte se întâlnește, în același loc, cu un festival de literatură.
Între 6 şi 10 iunie, la Arad, va fi organizată prima ediție a Târgului de carte în aer liber „Open Book” și cea de-a V-a ediție a festivalului de literatură „Discuția secretă“.
Ambele evenimente vor avea loc în Piața Avram Iancu, iar organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au invitat peste 20 de edituri care vor oferi spre vânzare cele mai noi apariții editoriale.
De asemenea, nu vor lipsi lansările de carte, discuțiile cu scriitorii și nu numai.
Această formulă culturală inedită aduce împreună autori, cărți, idei, public şi un model de comunicare modern, eficient şi ingenios pe toate palierele procesului de creație, de la idee şi scriitură, până la lectură şi reflecție.
Prima ediţie a Târgului de carte în aer liber de la Arad „Open Book” se va desfăşura într-un pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Avram Iancu, în care vor expune 22 de edituri, librării, distribuitori de carte şi universităţi, precum Grupul editorial All, Editura Art, Casa literelor – Anticariat şi librărie, Editura Casa Radio, Libărira Cărtureşti, Grupul editorial Corint, Crime Scene Press, Curtea Veche Publishing, Editura Gramma, Editura herald, Editura Litera, Libărira Logos, Editura Mirador, Editura Nemira, Editura Nomina, Editura Polirom, Editura Prems Librexim, Editura Ratio et Revelatio, Editura Trei, Grupul editorial Tritonic, Editura „Vasile Goldiş” University Press, EdituraVivaldi.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc miercuri, 6 iunie, ora 12, în Piaţa Avram Iancu.
Târgul va fi deschis, zilnic, între orele 10.00-20.00, iar duminică între 10.00-15.00. Intrarea este liberă.
Program:
Miercuri, 6 iunie
Ora 12.00 – Deschiderea oficială
Joi, 7 iunie
Ora 12.00 – Lansare de carte la standul propriu al Editurii „Vasile Goldiş” University Press
Eugen Gagea, Maria Alexanda Pantea, - „Vasile Goldiș în portrete și evocări ale contemporanilor“
Prezintă: lector Stelian Ioan Boia
Vineri, 8 iunie
Ora 12.00
Lansare de carte la standul propriu al Editurii „Vasile Goldiş” University Press
Marius-Ioan Grec, Stelian-Ioan Boia, Sorin Bulboacă – „Rolul Aradului în realizarea Marii Uniri. O perspectivă cronologică“
Ora 17.00 – spațiul de evenimente
Lansarea cărții „Schwartz contra Schwartz“, autor Gheorghe Mocuța, Editura Mirador
Prezintă: Vasile Dan, Andrei Mocuța, Ioan Matiuț
Sâmbătă, 9 iunie
Ora 17.30 – spațiul de evenimente
Editura Tritonic Grup Editorial – lasarea volumelor:
„Fete în roșu și alte povestiri polițiste“ de Daniel Timariu
„Moartea vine la premieră“ de Lucia Verona
„Patimile doamnei ministru“ de Bogdan Hrib
„Picătura chinezească“ de Lucian Dragoș Bogdan
„Antologia Noir“ de București
Ora 18.00 –spațiul de evenimente
Lansarea cărții „Studenta criminală“, autor Eugenia Crainic
Ora 18.15 – spațiul de evenimente
Între LIT și Cașmir/Colecțiile de literatură și romance de la Tritonic
Lansarea volumelor:
„Schițe de iubire. Antologie de povestiri romance“ coordonată de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan
„Zile senine, zile străine“ de Lucian Vasile Szabo
„Amor fără alcool“ de Ciprian Ionuț Baciu
Ora 18.45 - spațiul de evenimente
SF&Fantasy la Tritonic, Lansarea volumelor:
„Tenebre, Labirintul“ de Daniel Timariu
„Imperiul de sticlă“ de Cătălina Fometici
„Sfârșitul inocenței“ de Cristian Vicol
„Cartea interviurilor SF“ de Lucian Vasile Szabo
seria „Universul Frontierei“ de Lucian Dragoș Bogdan