Tânăr accidentat mortal şi abandonat în zona podului CFR care traversează Mureşul (FOTO)
În această dimineață, în jurul orei 7,40, prin 112 a fost anunțată prezența unei persoane decedate pe secția CF 310, Timișoara - Arad.
Cadavrul va fi transportat la SJML în vederea efectuării autopsiei, in cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă (in rem), pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.
„Colegii de la poliția transporturi feroviare s-au deplasat la fața locului, unde au constatat prezența unui bărbat de aproximativ 20 de ani, accidentat mortal în zona podului CFR care traversează râul Mureș, la km feroviar 53 + 700m, în gabaritul liniei de cale ferată.
În urma primelor verificări s-a constatat că la momentul sesizării, bărbatul era decedat, fiind accidentat mortal în cursul nopții.
Victima este un tânăr de 19 ani, din Arad. Circulația feroviară pe secția CF 310 (Arad Timișoara) este momentan închisă", susțin reprezentanții IPJ Arad.