Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sute de măști FFP2 donate arădenilor de Asociația Samurai Civic Club România

Asociația Samurai Civic Club România a donat zilele trecute sunte de măști FFP2 arădenilor nevoiași din municipiul și județul Arad.

#SufletCivic este o companie desfășurată de Asociația Samurai Civic Club România prin care s-au donat  sute de măşti de protecție de tip FFP2 către persoane vârstnice și către cele supuse riscurilor în timpul pandemiei Covid-19.

Sute de măști FFP2 donate arădenilor de Asociația Samurai Civic Club România
Comentează 0

De la înființarea ei în 2018, Asociația Samurai Civic Club România a dorit mereu să fie activă în societate și în special să fie aproape de persoane din categoriile defavorizate.

În luna martie, având în vedere nevoia acută de protecție a persoanelor vârstnice ori cu afecțiuni cronice riscante în timpul pandemiei Covid-19 „Asociația prin voință membrilor săi, a decis procurarea de măști tip FFP2 spre a fi donate. Decizia de a lua măști de tip FFP2 a fost luată prin prisma protecției mult ridicate  față  de cele standard, chirurgicale, chiar dacă prețul a fost unul mult mai mare. Procesul de procurare a măștilor a fost unul lung și sinuos. Întâi prin a găsi un furnizor de încredere, având în vedere nevoia uriașă la nivel global pentru măști, apoi prin a face zeci de confirmări pe măsură ce acest măști au venit în țară, fiind blocate de multe ori în diverse vămi”, a declarat fondatorul Asociației Samurai Civic Club România, Marian Știrbu.

Odată primite aceste măști, ele au fost distribuite către membri ai Asociației care au mers în teren iar zilele trecute au donat sute de măști către persoane vârstnice ori cu patologii în mai multe orașe și comune, precum, Pitești, Balş, Craiova, Strehaia, Timișoara și Arad.

Membrii asociației care au mers în teren au respectat cerințele autorităților, purtând masca, mănuși și având asupra lor gel dezinfectant. Această campanie s-a încheiat, zilele trecute, la Arad.

„Samurai Civic Club România este o asociație de pasionați de automobile Honda, asociație care s-a înființat în 2018. Obiectivele Samurai Civic Club România sunt promovarea valorilor culturale, spirituale, naționale și internaționale, educarea și instruirea cetățenilor, precum și crearea unui cadru propice schimbului de cunoștințe și informații cultural- educative între cetățenii români și cetățenii altor țări, în spiritul respectării normelor de conduită civilizată, dezvoltarea capacității morale, motrice și volitive, refacerea potențialului de muncă prin recreere activă, oferirea unor oportunități de petrecere a timpului liber, prin implicarea în activități turistice, sportive, educative, cultural-artistice, ecologiste în România și în străinătate. De la înființarea ei, Asociația Samurai Civic Club România, a avut mai multe evenimente caritabile în 2018, în 2019 și 2020 prin care, Asociația și-a îndreptat atenția în special către copii și persoanele nevoiașe”, a subliniat fondatorul Asociației Samurai Civic Club România, Marian Știrbu.

Intrați aici pentru video: https://www.youtube.com/watch?time_continue=11&v=qZxt3qzif3o&feature=emb_title

 

 

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite