Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Suspendarea contractului de munca pentru singurul cadru didactic al UAV cercetat in dosarul „diplomelor”

Suspendarea contractului de munca pentru singurul cadru didactic al UAV cercetat in dosarul „diplomelor”
Comentează 5

În cursul zilei de astăzi, 28 iulie, conducerea UAV a convocat o şedinţă extraordinară cu toate cadrele didactice din universitate.  Au fost puse în discuţie evenimentele ultimelor zile şi s-au anunţat măsurile care au fost luate la nivel instituţional  impotriva singurului cadru didactic al UAV implicat în dosar, reținut  în acest moment  la domiciliu. Conform regulamentelor interne,  în acest caz s-a decis suspendarea contractului  individual de muncă până la finalizarea anchetei.

De asemenea , conducerea UAV a solicitat cadrelor didactice să-şi păstreze integritatea, şi profesionalismul  în activitatea lor didactică  şi să contribuie la promovarea unei  imagini pozitive a UAV.

 

 


Scrie un comentariu

trimite