Surpriză pentru suporteri: meciul UTA-Rapid pe ecran uriaş în fața stadionului
Autorităţile locale fac o surpriză suporterilor UTA-ei, în condiţiile în care până la sfârşitul anului echipa este exilată la Oradea atunci când joacă meciurile considerate pe teren propriu ca urmare a lucrărilor de schimbare a gazonului de pe Arena „Francisc Neuman”.

„Vineri, 20 octombrie 2023, începând cu ora 19:00, pe platoul din fața Arenei «Francisc Neuman» vă invităm să vizionăm împreună, pe un ecran uriaş, meciul UTA-RAPID”, transmit reprezentanţii Primăriei.
„Întrucât au început deja lucrările de reamenajare a gazonului de pe stadion, am decis să venim în sprijinul suporterilor UTA şi a tuturor fanilor care nu reuşesc să se deplaseze la Oradea şi să montăm un ecran mare în proximitatea arenei pentru a putea viziona meciul împreună", a declarat primarul Călin Bibarț.
Pentru a asigura întregul confort al spectatorilor în zonă vor fi amenajate şi arii de răcoritoare & gustări, precum şi un spațiu dedicat fanshop-ului.
„Le mulțumim pentru sprijin şi implicare celor de la Suporter Club UTA şi societăților subordonate Primăriei Municipiului Arad!”, susţin edilii.