Succes la final de sezon regulat şi în liga secundă. Şi tot cu Sirius!

Echipa satelit a prim-divizionarei Univ Goldiș ICIM Arad a încheiat sezonul regulat al ligii secunde cu un succes pe teren propriu. A fost 67-52 cu BC Sirius II Tg. Mureș, dublând succesul primei echipe în faţa aceleiaşi Sairius, dar în Liga Naţională, şi tot în ultima rundă a sezonului regulat. Fetele pregătite de Ildiko Prisacariu și Monica Broșovszky-Boriga au ocupat locul 6, penultimul, în clasamentul seriei de vest, cu un bilanț de 3 succese și 9 înfrângeri. ICIM II va juca în faza de recalificare pentru turneul final al echipelor „satelit”.