Studenții Facultății de Științe Juridice a UVVG, în sala de judecată
Palatul Justiției din Arad a găzduit zilele trecute cel de-al doilea proces simulat, organizat de studenții Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Subiectul dosarului pus în scenă de viitorii magistrați a presupus un caz real, aflat pe rol la Judecătoria Arad în urmă cu cinci ani.
„O altă echipă de studenți și-a dorit să experimenteze rolurile pe care și le-au ales în desfășurarea unui noi proces simulat care are ca obiect tot o cauză penală, respectiv o infracțiune de lovire sau alte violențe, distrugere și favorizarea infractorului. Cazuistica în dreptul penal este des întâlnită pe rolul instanțelor. Aceste infracțiuni de loviri sau alte violențe dau conținut listelor ședințelor de judecată, adică aceste cazuri sunt des întâlnite în practica judiciară. În acest context, studenții Facultății de Științe Juridice, abordând spețe ce presupun administrare de probe, audiere martori oculari, interpretarea scrisorilor medicale care se realizează când are loc o asemenea infracțiune, ii ajută să își dezvolte spectrul de cunoștințe în sfera dreptului penal”, susține av Laviniu Ușvat, cadru universitar în cadrul UVVG Arad.
Evenimentul studenților UVVG a înregistrat și de această dată un real succes. Sala Judecătoriei în care s-a desfășurat procesul a fost plină, tinerii viitori magistrați fiind susținuți atât de conducerea Facultății de Științe Juridice, de cadre didactice din cadrul aceleiași facultăți a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, precum și de colegii lor. Ideea inițiatorilor acestui gen de activități extra curriculare a fost preluată și de alți studenți, evenimentul urmând a fi repetat și pe parcursul anului viitor.
Primul proces simulat, organizat recent într-o sală de judecată de o altă echipă de studenți ai Facultății de Științe Juridice, a avut drept subiect o valiză cu droguri descoperită de polițiști în cadrul unui control de rutină.