Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Structura anului şcolar se schimbă. Ministrul Educaţiei anunţă vacanţă mai lungă

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, la Digi 24, că vrea să schimbe structura anului școlar, astfel încât primul semestru să se încheie înainte de vacanța de Crăciun.

Structura anului şcolar se schimbă. Ministrul Educaţiei anunţă vacanţă mai lungă
Comentează 0

Structura anului şcolar 2021-2022 se schimbă: Semestrul I va începe cel mai probabil pe 13 septembrie și se va încheia înainte de Crăciun. În anul școlar 2020-2021, fiecare dintre cele două semestre are câte 17 săptămâni.

Cîmpeanu a spus că are în vedere să opereze schimbările în structura anului şcolarchiar din toamnă. ”Îl văd cu început de școală în luna septembrie, n-o să spun dacă în prima sau a doua zi de luni a lunii septembrie, probabil că în a doua zi de luni a lunii septembrie. Cu derulare cu prezență fizică. Un prim semestru care să se încheie înainte de sărbătorile de Crăciun. N-am înțeles care este sensul să faci ore până de Crăciun, să intri în vacanță de Crăciun și Anul Nou, după care să revii la școală, eventual să încerci să îți aduci aminte ce ai învățat înainte de Crăciun și să iei note, după care să intri într-o altă vacanță. Ne gândim la o structură în care semestrul întâi să se încheie înainte de Crăciun. S-a predat, s-a învățat, s-a evaluat, copiii pleacă liniștiți în vacanță, profesorii, de asemenea, pot pleca fără grijă în vacanță, o vacanță care să fie mai lungă cu o săptămână, după care să înceapă semestrul doi”, a spus Cîmpeanu despre structura anului şcolar.

El a adăugat că vacanța intersemestrială nu va dispărea, ci va putea fi comasată cu vacanța de iarnă.

Situația în care cursurile se vor suspenda într-o unitate școlară. Explicația ministrului Educației

Care este, în prezent, structura anului școlar, conform edu.ro:

Anul școlar 2020-2021 se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează:

Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)
Semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)

Vacanțele elevilor sunt programate astfel:

Vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021)
Vacanța intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021)
Vacanța de primăvarăPaștele Catolic (2 – 11 aprilie)
Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)
Vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022).

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 80 la sută dintre elevi se vor întoarce pe băncile şcolilor din 8 februarie când începe cel de-al doilea semestru şcolar.

Peste 2,4 milioane de elevi se vor întoarce pe băncile şcolilor, iar cei care vor refuza să poarte masca de protecţie, nu vor fi primiţi în colectivitate, a declarat, marţi seară, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În cazul în care vreun profesor va refuza masca de protecţie, acesta va suporta o sancţiune din partea Inspectoratului Şcolar.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite