Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Stația de sortare a deşeurilor este, începând de astăzi, funcțională

Staţia de sortare a deşeurilor a devenit, de astăzi, funcţională. Această investiție a municipalității în valoare de aproape şase milioane de lei va fi operată de SC Recons SA. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, pentru ca această stație să funcționeze la capacitate maximă este extrem de important ca deșeurile să fie colectate selectiv.

 Stația de sortare a deşeurilor este, începând de astăzi, funcțională
Comentează 0

„Odată cu punerea în funcțiune a stației de sortare închidem acest cerc al Sistemului Integrat de Gestionare al Deșeurilor. De acum încolo,  cu ajutorul şi implicarea  arădenilor  vom colecta din oraș gunoiul, care va fi sortat încă de acasă.  În momentul în care ne vom obişnui să respectăm aceste reguli simple de sortare sunt convins că nu vom mai avea probleme nici cu mediul, nici cu Garda de Mediu și vom putea  deveni un oraș civilizat, de secol XXI”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Cum se face colectarea selectivă

Vă reamintim că 60% dintre deșeurile pe care le producem pot fi reciclate! Tot ceea ce trebuie să facem este să depozităm deşeurile în locurile special amenajate de unde să fie preluate de către operatorul contractat de municipalitate pentru a fi reciclate.

Colectarea selectivă a deșeurilor de la asociații de proprietari (blocuri) și gospodării individuale (case) se face în containere/pubele personalizate pentru fiecare fracție, respectiv:

plastic/metal – galben;

hârtie/carton – albastru;

sticlă – verde;

deșeurile biodegradabile – maro;

deșeuri reziduale – negru.

„Totalitatea deșeurilor care nu se pot recicla sunt deșeurile reziduale. Acestea trebuie să ajungă la depozitul conform al FCC Environment și sub nicio formă nu trebuie abandonate la întâmplare pe domeniul public sau pe terenuri virane private!”, au ţinut să precizeze reprezentanţii municipalităţii.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite