Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

STAREA DE ALERTĂ în România a fost prelungită oficial! Masca revine în aer liber! Ce RESTRICȚII s-au impus

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 5 ianuarie 2022, Hotărârea numărul 1 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Începând de sâmbătă, masca textilă va fi interzisă. Se vor purta doar măști medicale și cele FFP2.

STAREA DE ALERTĂ în România a fost prelungită oficial! Masca revine în aer liber! Ce RESTRICȚII s-au impus
Comentează 0

Se reintroduce masca în spațiile deschise. Hotărârea trebuie aprobată în ședință de Guvern. Aceasta va avea loc miercuri, la ora 11:00.

„Se propune menţinerea obligativităţii purtării a măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne. 

Se exceptează de la măsura prevăzută la pct. 5, următoarele categorii de persoane: a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; b) persoanele care sunt singure în birou; c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; e) vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public; f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive”, se arată în hotărârea adoptată miercuri de CNSU.

La restaurant, până la 22.00

„Se propune ca, în condițiile pct. 13, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise să fie permisă în intervalul orar 5:00-22:00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori”, arată documentul.

VEZI AICI DOCUMENTUL

Sursa: realitatea.net

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite