Spectacol şi simpozion la Gyula, în cadrul proiectului RoAct
În data de 8 octombrie 2021, a avut loc la Gyula un simpozion international, organizat în cadrul proiectului RoAct, proiect finanţat de către Secretariatul General al Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).
La manifestare au participat peste 30 de persoane, printre care Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării Românești pe Țară din Ungaria (AȚRU); Alina Pădurean, decan la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Veronica Demenescu, președintele Asociației „Societatea Internaţională de Studii Muzicale”, Ioan Cozma, preşedintele Asociaţiei Şahiştilor Români din Ungaria, parteneri în cadrul proiectului RoAct. La manifestare au participat elevi şi cadre didactice de la şcolile comunităţii româneşti din Gyula şi Micherechi.
S-au înregistrat 30 de comunicări aparținând unor autori afiliați instituțional în centre școlare și universitare din România, Ungaria, Republica Moldova, Germania. Printre vorbitori s-a aflat şi Simina Gherţan Crăciun, cadru didactic detaşat din România în Ungaria, printr-un proiect DRP, sprijinit de MAE şi Primăria Oradea.
Toate lucrările simpozionului se vor publica în volumul dedicat până la finalul lunii Octombrie 2021. În cadrul simpozionului s-au stabilit noi contacte instituționale între participanți, în vederea colaborării viitoare în domeniile didactic, științific, artistic și cultural, s-au trasat noi direcții de colaborare.
Simpozionul a fost precedat de un spectacol în limba română oferit de mici muzicieni, elevi ai Incubatorului de Arte din Timișoara: Alexandra Ionescu – pian, Aris și Anais Roman – pian și voce, Maya Giotea – voce, ca model de bune practici în vederea promovării culturii și educației românești.
La finalul manifestărilor s-au stabilit programele pentru spectacolele de încheiere a atelierelor și workshopurilor care se desfășoară în cadrul proiectului RoAct realizat cu spijinul Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în școlile la care se predă limba română în Ungaria.