Sorin Grindeanu dă cărţile pe faţă! Ce spune despre relaţia cu Dragnea, după retragerea OUG 13
Ordonanța de Urgență privind modificarea legislației penale, care a scos sute de mii de oameni în stradă, a fost retrasă de Guvern deoarece coaliția își dorește "o Românie stabilă", a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu, sâmbătă seara, la emisiunea "Realitatea Românească". După abrogarea actului normativ, relația dintre el și liderul PSD, Liviu Dragnea, este "la fel ca înainte de a ajunge premier", a mai precizat acesta.
Referitor la modul în care a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală - noaptea, după ce nu fusese trecută pe ordinea de zi a ședinței de Guvern -, prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat că a dat ”mână liberă” ministrului Justiției.
”Am dat mână liberă să facă un proiect, știind foarte bine că există aceste decizii ale CCR. Și mai e ceva. O problemă a penitenciarelor. Ea continuă să fie o problemă pentru noi. Ne află în situația în care acel OUG 13 a fost abrogat. Avem în continuare decizii ale CCR care nu sunt puse în practică, avem situația din penitenciare, suntem sub posibila sancțiune a CEDO - sunt calcule făcute de fostul Guvern -. Acea măsură legată de grațiere care a fost trimisă ca proiect de lege spre Parlament rezolvă o parte din problemă. Mai avem și alte măsuri, proiecte în Parlament, care trebuie adoptate. Am văzut declarațiile președinților de la Senat și de la Cameră. La Senat a fost deja adoptată OUG 14. Lumea e sensibilă la corupție și e bine să fie așa, dar, totodată, avem niște decizii care sunt obligatorii”, a declarat Grindeanu.
În prezent, există decizii CCR care sunt obligatorii, dar care nu sunt puse în acord cu Codul Penal și cu Codul de Procedură Penală, iar faptul că parte din articole sunt declarate neconstituționale poate să ducă la un vid legislativ, a mai evidențiat Grindeanu.
Prin urmare, spune prim-ministrul, în acest moment trebuie să existe o dezbatere largă, transparentă, care să implice nu doar partidele, ci și instituții din acest domeniu, astfel încât să ajungem la o formă care să fie în acord cu aceste decizii ale Curții.
”În aceeași zi cu OUG 13 a fost CSAT în care s-a discutat Bugetul pe instituțiile care sunt de siguranță și apărare națională. Eu îmi doream să trimit cât mai repede bugetul spre Parlament astfel încât lucrurile propuse să se revadă în buget”, a explicat acesta.
"Nu există tensiuni în PSD. Relația mea cu Dragnea e la fel ca înainte de a fi propus prim-ministru"
Întrebat dacă după ce a decis abrogarea Ordonanței care a scos în stradă sute de mii de români relația sa cu președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a ”răcit”, premierul Grindeanu a răspuns că legăturile sale cu liderul social-democraților sunt la fel ca în urmă cu o lună și jumătate, când el nu era nici măcar propunere de prim-ministru.
”Sunt membru de 20 de ani în PSD și, în toată această perioadă, a văzut tot felul de coabitări. Între Tăriceanu și Băsescu, de exemplu. PSD a câștigat alegerile cu un procent unic după Revoluție. PSD condus de Dragnea. Avem o situație inedită - faptul că e altcineva prim-ministru și altcineva președinte la partid. Relația mea cu Liviu Dragnea este absolut la fel ca în urmă cu o lună și jumătate, când nu eram nici măcar propunere de prim-ministru”, susține Sorin Grindeanu.
Nu există tensiuni în PSD, spune prim-ministrul. ”Fiecare membru dorește ca ceea ce noi am promis oamenilor, pentru care am fost votați, să fie dus la împlinire”.
Ordonanța care a provocat proteste a fost retrasă pentru că ”vrem o Românie stabilă și să contribuim la valorile comune europene”, a mai explicat premierul.
”Eu fac parte dintr-un Guvern susținut politic. Toate aceste decziii, inclusiv programul de guvernare, și-au avut susținerea în votul românilor, care s-a văzut în Parlament. Într-o lună a trecut prin trei voturi în Parlament, iar coaliția de guvernare și-a arătat stabilitatea. Era ceea ce ne-am dorit cu toții și am avut discuții astfel încât tot ceea ce n-a fost explicat foarte bine să fie îndreptat și am înțeles să facem asta pentru că vrem o Românie stabilă și să contribuim la valorile comune europene”, a declarat Grindeanu.
Sursa realitatea.net