Șoferul implicat în accidentul de pe Calea Radnei, era sub influența drogurilor
Ieri după-masa, în jurul orei 15.00, scriam pe site-ul nostru de un accident produs pe Calea Radnei.
Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier în față la Kaufland.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 38 de ani, din Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Radnei, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 44 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea șoferiței, care a fost transportată la spital.
Testarea cu aparatele din dotare a indicat că șoferița nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar în cazul conducătorului auto de 38 de ani, testarea a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, cercetările fiind continuate de polițiști.