Șofer român agresat fizic și verbal de vameșii unguri înainte de a ajunge la PTF Nădlac (VIDEO)
Un român care a stat, zilele trecute, la coadă în vama Nădlac ca să intre în ţară a avut un conflict violent cu un echipaj de vameşi maghiari. Bărbatul susţine că unul dintre vameşi l-a împins, iar altul a vrut să-l lovească cu portiera maşinii, scrie adevarul.ro.
Motivul disputei dintre Fănică Bordînc şi vameşii ungari a fost maşina românului, care se afla pe jumătatea drumului deoarece se formaseră două rânduri. Un român aflat în apropiere a filmat acest incident.
Fănică Bordînc lucrează ca şofer pe TIR în Belgia. Acesta povesteşte că era obosit şi sursescitat după toată aşteptarea. Acesta a fost nemulţumi de faptul că mulţi şoferi nu respectau rândul şi se băgau în faţă, astfel că a pus maşina pe mjlocul drumului pentru a nu le mai da drumul să treacă. El a explicat că, la un moment dat, a venit de pe contrasens o patrulă formată din trei maşini, care a început să ţipe la el. „Când a venit maşina de poliţie în dreptul meu, unul dintre vameşii maghiari a dat cu uşa în mine în mod intenţionat. Am reuşit să mă retrag puţin, pentru că altfel m-ar fi lovit mai rău peste picioare. Au sărit alţi doi vameşi din dubă, care vorbeau în maghiară. Altul a venit la mine şi mi-a dat peste mână şi m-a împins. Am reacţionat şi eu, firesc. A venit apoi altcineva care a vorbit mai frumos şi a încercat să calmeze lucrurile“, a povestit şoferul de TIR pentru adevarul.ro.
Intrați aici pentru VIDEO: https://www.facebook.com/100005257331161/videos/1450952945089936/?id=100005257331161
Click aici pentru detalii:: adev.ro/qamyrs
Foto: Captură video Facebook Bordinc Fanica Geanina