Slujire Arhierească și binecuvântare de lucrări în Filia Adea, Parohia Țipari
Duminica a VII-a după Paști, 9 iunie 2019, a constituit pentru preotul paroh şi credincioşii Filiei Adea, Parohia Țipari, Protopopiatul Arad, un prilej de nespusă bucurie duhovnicească prin poposirea în mijlocul lor a Întâistătătorului eparhiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a dat curs invitaţiei părintelui paroh Mihai Oprea şi a Consiliului Parohial poposind în Filia Adea pentru a binecuvânta lucrările care s-au executat în ultima perioadă la locaşul de închinare, respectiv lucrări de înfrumuseţare picturală și lăcuire a lemnului bisericii, precum şi alte lucrări efectuate în curtea bisericii.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, însoţit de Părintele Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial au fost aşteptați de protopopul Aradului, Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, dimpreună cu preotul paroh Mihai Oprea, preotul Daniel-Mirel Dumitru, de la Parohia Chișineu-Criș I, preotul Dan-Viorel Albiș, de la Parohia Chișineu-Criș II, preotul Ioan Pavel, de la Parohia Sintea-Mare, preotul Silviu Alin Iosif, preot în Parohia Boras, Suedia și numeroși credincioși. Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, protopopul Aradului, a adresat, în numele tuturor, un frumos cuvânt de bun venit Ierarhului. A urmat apoi slujba de binecuvântare şi sfinţire a lucrărilor, după care s-a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la care au luat parte, pe lângă credincioși, oficialități centrale și locale. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul mixt al Parohiei Chișineu-Criș I, fapt care a întregit bucuria sărbătorii şi a prilejuit adevărate momente de trăire şi înălţare spirituală pentru toţi cei prezenţi.
Cuvântul de învăţătură rostit de către Chiriarhul arădean a fost pus sub titlul „Unitatea credinţei” (cf. citirilor scripturistice ale duminicii: Fapte 20; Ioan 17), modelul fiind unitatea Sfintei Treimi reflectată în cea a Bisericii spre pilduire lumii. Păstrarea tradiţiei în mediul rural pe multiplele planuri ale vieţii, aşa cum rezultă şi din momentul sărbătoresc al sfinţirii bisericii parohiale, dă asigurarea pentru mai departe că fiii Bisericii, totodată şi ai ţării, vor promova mereu duhul unităţii, manifestat atunci când au sfinţit temelia sfântului locaş, tot într-o duminică aşa ca cea de acum, dar în urmă cu un deceniu şi în pragul praznicului Rusaliilor, cu nădejdea de a fi părtaş mereu darurilor cereşti spre mai bogate făptuiri aducătoare de mulţumiri tuturor.
În încheiere, părintele paroh Mihai Oprea a amintit istoricul Filiei Adea și a adus cuvenitele mulţumiri, întâi de toate Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru acceptarea invitației și dragostea părintească, ctitorilor care au ridicat această bisericuță, preoţilor prezenţi, autorităţilor centrale şi locale, familiei şi nu în ultimul rând bunilor credincioşi care au sprijinit lucrările efectuate.
Lucrările la biserică au fost finalizate în 2010
Localitatea Adea este așezată într-o regiune de câmpie, în N-V județului Arad, la 5 km de orașul Chișineu-Criș, fiind subordonată comunei Sintea Mare. Satul Adea este de asemenea o formaţiune mai recentă, în special partea locuită de români, care poartă numele de „Colonia Adea", deși se știe că încă din anul 1835 satul era locuit de maghiari. Colonia Adea a luat ființă în anul 1929/1930, în urma colonizării a circa 50 de familii aduse din zona Sebiș-Vârfurile. Odată cu formarea satului au fost strict necesare școala și biserica. Odată cu creșterea numerică a locuitorilor coloniei s-a construit atât clădirea școlii cu clasele I-IV, cât și o casa parohială unde s-a amenajat o capelă în care s-au săvârșit sfintele slujbe până în anul 2013. La început comunitatea de români ortodocși s-a constituit în parohie de sine stătătoare cu preot paroh; mai târziu însă, împuținându-se numărul credincioșilor, Adea s-a afiliat Parohiei Ortodoxe Chișineu-Criș, iar în prezent ține de Parohia Ortodoxă Țipari.
Încă de la înființarea Coloniei Adea, credincioșii au nutrit speranța că vor reuși să ridice o biserică, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza numărului mic de credincioși și a slabelor posibilități financiare ale acestora. În anul 2007 însă, Timiș Emil Vasile cu familia din Arad s-a hotărât să ctitorească aici o biserică. Astfel că în același an împreună cu preotul paroh Dumitru Daniel-Mirel au început demersurile în acest sens: obținerea terenului, proiectul bisericii, autorizația de construcție. În anul 2008 s-a turnat fundația bisericii, iar la începutul anului 2009 s-a adus lemnul necesar construcției bisericii. În data de 31 mai anul 2009 Înaltpreasfințitul Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie pentru noul lăcaș, iar luna următoare s-a început construcția bisericii, de către o echipa de meșteri din Maramureș. Lucrările de ridicare a bisericii ortodoxe din Adea au fost finalizate în anul 2010 cu sprijinul celui de-al doilea ctitor, Bolcu Dan din Seleuș, și cu ajutorul credincioșilor care au trecut pragul acestei bisericuțe. Biserica este construită din lemn pe fundație de beton și acoperită cu șindrilă bituminată. În data de 13 octombrie 2013 a avut loc târnosirea Bisericii de către Înaltpreasfințitul Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.
Din anul 2014, în această parohie slujeşte părintele Mihai Oprea, care a continuat lucrările de înfrumuseţare la locaşul de închinare, efectuând anul trecut şi curent lucrări de înfrumusețare picturală și lăcuire a lemnului bisericii, precum și alte lucrări desfășurate în curtea acestei biserici.
Pr. Mihai Oprea – Parohia Țipari