Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, în dezbatere publică: cu cât cresc dările începând de anul viitor

Reprezentanții Primăriei susțin că la nivelul Municipiului Arad, de 9 ani nu au mai fost majorate impozitele și taxele locale, timp în care doar rata inflației cumulată este de circa 60%. Astfel, în vară a fost pus la transparență un proiect de hotărâre menit să modifice nivelul dărilor plătite de arădeni, proiect care astăzi a fost dezbătut de cei interesați.

Proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, în dezbatere publică: cu cât cresc dările începând de anul viitor
Comentează 0

„La o analiză mai atentă putem remarca faptul că ani de zile s-au perceput impozite cu valori extrem de mici. De exemplu, în 2024, pentru 1000 mp de teren agricol intravilan (grădinile din spatele caselor)  se plătește un impozit de doar 15 lei, iar pentru un hectar de teren agricol extravilan doar 158 de lei. Impozitul pentru un apartament în zona A a municipiului este de circa 200 de lei pe an, nemaivorbind de nivelurile de impozitare a clădirilor din celelalte zone ale municipiului, care sunt și mai mici. 

Prin urmare în luna august 2024, a fost pus la transparență Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025. În toată această perioadă au fost organizate o serie consultări cu mediul de afaceri precum și cu toți cei interesați, iar astăzi, 17 decembrie 2024, a fost organizată o dezbatere publică,  ocazie cu care au fost consemnate o serie de propuneri. În urma acestor întâlniri s-a conturat forma finală  a proiectului de hotărâre ce va fi supus aprobării în Consiliul Local Municipal. Proiectul de act normativ promovează o creștere doar cu rata cumulată a inflației în cei 9 ani, care este de aproximativ 60%, iar pentru clădirile nerezindențiale, unde impozitul plătit până acum a fost la valori mari (la valoarea evaluată a clădirilor), creșterea propusă este de doar 5%.

În  ceea ce privește impozitele pe mijloacele de transport marfă, acestea rămân la nivelurile actuale.

De asemenea, menținem în continuare bonificația de 10% pentru persoanele fizice care își plătesc integral impozitul până la data de 31 martie, inclusiv toate facilitățile acordate până în prezent, subliniind în mod special, scutirea la plata impozitului pentru clădirile renovate pentru o perioadă de 5 ani”, transmit reprezentanții Primăriei.

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite