Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lazăr Faur și Sergiu Vlad sunt viceprimarii municipiului Arad

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal, desfășurate în această dimineață, au fost aleși cei doi viceprimari ai Municipiului Arad. Votul i-a confirmat pentru ocuparea acestor funcții administrative pe Lazăr Faur, propunerea venită din partea Partidului Național Liberal (PNL) și pe Sergiu Vlad, reprezentantul Uniunii Salvați România (USR).

Lazăr Faur și Sergiu Vlad sunt viceprimarii municipiului Arad
Comentează 0

În timp ce Lazăr Faur este familiarizat cu responsabilitățile postului, fiind la al doilea mandat, Sergiu Vlad ocupă pentru prima dată fotoliul de viceprimar al municipiului.
O ședință lungă, întrucât fiind final de an, s-au adunat mai multe proiecte administrative. Pe lângă acestea, astăzi, prin votarea celor doi viceprimari Lazăr Faur de la PNL și Sergiu Vlad de la USR, s-a oficializat majoritatea de dreapta, PNL-USR-UDMR, pe care am anunțat-o încă de săptămâna trecută”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Este un început pentru USR care a intrat în executivul local, după ce timp de 4 ani a fost în opoziție. Sperăm ca în acest mandat să punem în aplicare proiectele propuse în ultimii ani. Ne dorim ca noua majoritate din CLM să facă o treabă mai bună și mai eficientă pentru Arad”, a subliniat viceprimarul Sergiu Vlad.
“Sunt onorat să primesc încrederea colegilor mei, consilieri locali, pentru al doilea mandat de viceprimar al Municipiului Arad și în acest moment nu mă gândesc la altceva decât la fapul că îmi doresc să am puterea și priceperea să continuu proiectele pe care le-am început alături de echipa din Primăria Municipiului Arad: primarul Călin Bibarț, viceprimarul Sergiu Vlad și toți consilierii care formează Alianța de dreapta, dar și de ceilalți consilieri care compun CLM Arad. Consider că dincolo de politică suntem oameni aleși de arădeni să facem treabă și suntem cu bună credință în slujba orașului nostru indiferent de culoarea politică”, a punctat viceprimarul Lazăr Faur.
Tot în cadrul ședinței CLM Arad de azi,  Lazăr Faur a fost desemnat ca viceprimar care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Arad.


Scrie un comentariu

trimite