Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

SLUJBA DE TÂRNOSIRE A PARACLISULUI UNIVERSITAR AL FACULTĂȚII DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „ILARION V. FELEA”

SLUJBA DE TÂRNOSIRE A PARACLISULUI UNIVERSITAR AL FACULTĂȚII DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „ILARION V. FELEA”
Comentează 0

SLUJBA DE TÂRNOSIRE A PARACLISULUI UNIVERSITAR AL FACULTĂȚII DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „ILARION V. FELEA”

Ziua de 18 septembrie a acestui an, în care se face pomenirea trecerii la cele veșnice, în chip martiric, a părintelui profesor Ilarion V. Felea, ocrotitorul spiritual  al așezământului teologic arădean, a fost încununată cu slujba de târnosire a capelei Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, eveniment înscris în programul dedicat aniversării Bicentenarului Teologiei Arădene (1822-2022).

După ce în anul 2004, prin osteneala părintelui Cristinel Ioja și, mai apoi, a părintelui Ștefan Negreanu, au fost finalizate lucrările de înălțare a bisericuței de lemn, capela fiind atunci binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, pentru a se putea săvârși sfintele slujbe și practica studenților teologi, acum, după finalizarea lucrărilor de pictură a fost săvârșită slujba de târnosire în prezența mai multor ierarhi ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Din soborul de ierarhi au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului; Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei; Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Preasfințitul Părinte Luchian, Episcopul Ortodox Sârb al Ungariei și Administrator de Timișoara; Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar Arhiepiscopiei Aradului; Preasfințitul Părinte Daniil Densușeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Evenimentul a debutat cu întâmpinarea ierarhilor, continuându-se cu slujba de binecuvântare a lucrărilor de restaurare exterioară și interioară a clădirii Facultății de Teologie, iar mai apoi cu rânduiala târnosirii.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită la altarul de vară din curtea interioară a Facultății de Teologie în prezența oficialităților locale, centrale și județene, a conducerii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, a multor preoți, studenți și credincioși.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Mitropolit Ioan a evidențiat câteva trăsături desprinse din conținutul tematic al evangheliei duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci: „După praznicul închinat Înălțării Sfintei Cruci, astăzi rămânem în sărbătoare, căci ne-am adunat aici la o altă sărbătoare a Mitropoliei Banatului, târnosirea paraclisului universitar al Facultății de Teologie , precum și la slujba de binecuvântare a lucrărilor de renovare realizate în incinta acestui așezământ teologic. Din cuvintele Sfintei Scripturi, Dumnezeu ne arată cum Fiul Său răstignit pe Cruce a omorât moartea. Acesta nu s-a luptat cu popoare sau armate, ci cu moartea însăși. De aceea, El însuși ne-a chemat să ne luăm crucea, adică să ne luăm viața și conștiința noastră și să-i urmăm lui, prin lepădarea de păcat și săvârșirea faptelor bune. Astfel, prin El și cu el vom birui și noi moartea”.

După încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de pomenire a celor adormiți în Domnul, pentru părintele profesor Ilarion V. Felea, pentru ceilalți profesori, absolvenți și ostenitori ai așezământului teologic arădean, precum și a donatorilor și închinătorilor sfântului locaș acum târnosit.

La finalul slujbei a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „Aniversarea Bicentenarului Teologiei Arădene reprezintă un moment semnificativ în viața Bisericii şi a învăţământului teologic românesc fiind, pe de o parte, un prilej de apreciere a generațiilor de profesori care au onorat această instituție de învăţământ și cultură teologică, iar, pe de altă parte, o ocazie de a reafirma vocația și importanţa valorilor educației teologice româneşti în contextul societății contemporane… Actul educațional săvârşit în această instituție a Bisericii noastre cu multă implicare şi responsabilitate, prin corectitudine şi fidelitate faţă de valorile credinţei ortodoxe strămoşeşti, îi pregătește pe tinerii slujitori de mâine pentru a deveni adevărați mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru oameni şi misionari ai Bisericii în lume.

Aniversarea de astăzi, împreună cu momentul solemn al sfinţirii Paraclisului Universitar al Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea”, ne reamintește că Biserica are mereu nevoie de şcoli teologice de valoare, care să pregătească tineri misionari dedicați slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, în parohii, în instituţii filantropice, culturale şi administrative ale Bisericii, ori în societate.

Felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pe Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crişanul, precum şi pe toţi profesorii şi studenții Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, pentru eforturile depuse ca această instituție universitară să fie un permanent izvor de cultură şi spiritualitate pentru tinerii chemaţi să slujească Biserica Ortodoxă Română şi să promoveze valorile spiritualității creştine româneşti.”

Chiriarhul locului, ÎPS Arhiepiscop Timotei, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mesajul transmis, precum și ierarhilor prezenți, în frunte cu ÎPS Mitropolit Ioan al Banatului pentru prezența lor la acest eveniment istoric. De asemenea, ÎPS Sa a felicitat conducerea Universității și a Facultății de Teologie Ortodoxă pentru realizarea acestui deziderat, arătând faptul că aniversarea Bicentenarului Teologiei Arădene a putut fi înnobilată cu un astfel de eveniment, în care atât clădirea, ca spații de studiu, cât și paraclisul universitar, ca loc de formare spirituală, liturgică și catehetică, au fost puse în valoare, prin procesul de renovare și înfrumusețare, ceea ce le-a făcut vrednice spre a primi harul binecuvântării și al sfințeniei. „Aceste împliniri de acum ne dau speranța înfloririi și pe viitor a unor noi și noi generații de ucenici vrednici ai acestei școli teologice.” Pentru toată osteneala depusă în slujba teologiei arădene, părintelui decan Cristinel Ioja i-a fost acordat Ordinul Sfântul Sava Brancovici pentru clerici, cea mai înaltă  distincție a Arhiepiscopiei Aradului. Același Ordin, pentru mireni, i-a fost conferit domnului Constantin Beu, cel care a susținut financiar edificarea acestui sfânt locaș. Pentru implicarea lor continuă în realizarea activităților edilitare și duhovnicești, credincioșilor: Budai Ioan și Maria; Nagy Adrian și Marcela, și Blaga Maria, părintelui Arhiepiscop Timotei le-a acordat diplome de cinstire.

În alocuțiunea sa, părintele decan, Prof. univ. dr. Cristinel Ioja a mulțumit ierarhilor, în frunte cu ÎPS Mitropolit Ioan, precum și invitaților pentru prezența la acest moment de sărbătoare, exclamând: „Soarele a răsărit peste Arad în această zi, ca o încununare a lucrării jertfitoare a generațiilor de ostenitori ai teologie arădene, care au înțeles și au asumat cuvântul Lui Hristos, asumând fiecare crucea sa. Mărturie ne stă însăși viața părintelui profesor Ilarion V. Felea, pe care l-am pomenit azi, în chiar ziua trecerii sale la cele veșnice, precum și a multor alte nume, care stau înscrise în cartea de aur a acestei venerabile instituții teologice”.

În cuvântul său, părintele decan a arătat că: „Ne exprimăm recunoștința față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru mesajul său în care evidențiat caracterul special al teologiei arădene, ca primă instituție academică superioară din Transilvania. Mulțumim ierarhilor prezenți, care prin slujba de sfințire a pietrei altarului paraclisului universitar au înălțat un piedestal pe care Teologia arădeană să poată zidi pietre vii ale Bisericii și ale neamului românesc. Mulțumim ÎPS Arhiepiscop Timotei și PS Episcop vicar Emilian Crișanul, precum și ostenitorilor de la centul eparhial arădean, pentru întregul sprijin manifestat prin susținerea directă a lucrărilor de renovare a clădirii, punându-se astfel la dispoziția studenților și profesorilor un spațiu de studiu înnoit. Un cuvânt special de gratitudine se cuvine să aducem și conducerii Universității, doamnei Rector, Ramona Lile, precum și ostenitorilor de la departamentele administrative conexe, care ne-au fost alături cu tot suportul logistic și material necesar. Același gând îl exprimăm și către autoritățile județene și municipale, care ne-au oferit sprijinul lor în derularea celor 24 de evenimente înscrise în calendarul dedicat aniversării Bicentenarului Teologiei Arădene, prin care încercăm să punem în valoare bogata și frumoasa tradiție teologică arădeană, care ne onorează pe noi toți. Un cuvânt special de mulțumire aducem și urmașilor familiei părintelui Felea, prezenți la acest moment aniversar. Mulțumesc colegilor de la Facultate care au demonstrat, încă o dată că, în duhul comuniunii, al păcii și al implicării, se poate construi o școală teologică arădeană de prestigiu”.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul Facultății, dirijat de Pr. lect. dr. Tiberiu Ardelean.

În virtutea tradiției bisericești, credincioșii au intrat la închinare în sfântul altar, bucuria acestor momente citindu-se pe fețele tuturor.

Pr. Filip Albu

Galerie foto (128)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite