Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Și hrăniți, dar și amendați de Poliția Locală; 14 oameni ai străzii au fost duși la sediul instituției

Un număr de 14 oameni ai străzii au fost, ieri, conduși și identificați la sediul DGPL Arad din cartierul Micălaca, ca urmare a unei acțiuni comune derulate pe raza municipiului de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică, omologii lor din cadrul IPJ Arad și cei ai IJJ Arad, în intervalul orar 15.00 – 18.00.

Și hrăniți, dar și amendați de Poliția Locală; 14 oameni ai străzii au fost duși la sediul instituției
Comentează 0

Cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Arad și al Arhiepiscopiei Aradului, starea de sănătate a celor 14 persoane identificate a fost monitorizată, acestea beneficiind și de câte o porție de hrană.

Pe durata derulării acțiunii comune de combatere a faptelor antisociale, polițiștii locali au aplicat și sancțiuni contravenționale. Un număr de opt procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, însumând amenzi în cuantum de 1.901 lei au fost întocmite pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991/R, Legii 24/2007, respectiv HCLM 162/2007.

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite