Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Şi-au ascuns copilul sub o pătură, ca să-l treacă ilegal frontiera

Deoarece avea documentul de călătorie expirat pentru copilul lor în vârstă de 7 ani, părinții au încercat să-l treacă ilegal graniţa, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ascunzându-l sub o pătură pe bancheta din spate a autoturismului.

Şi-au ascuns copilul sub o pătură, ca să-l treacă ilegal frontiera
Comentează 1

În data de 12.05.2018, în jurul orei 02.29, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cetățeanul  turc Askin A., însoțit de soția sa, cetățean român Carmen A. călătorind într-un autoturism marca BMW, înmatriculat în Elveția.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit ascuns, sub o pătură, pe bancheta din spate, un copil.

În cadrul cercetărilor, cei doi au declarat că minorul este copilul lor, are 7 ani şi doreau să ajungă cu el în Elveția. Cei doi părinţi au recurs la această metodă deoarece, pașaportul românesc prezentat la control era expirat și nu i-au  obţinut  un alt document de călătorie valabil.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.


Scrie un comentariu

trimite