Sfaturi pentru condusul pe timp de iarnă: când se apasă frâna şi când se accelerează
Şofatul iarna nu este deloc simplu, mai ales dacă pe carosabil se află zăpadă sau polei. Comportamentul de la volan al şoferilor diferă din pricina condiţiilor meteo, dar şi din cauza felului în care reacţionează automobilul.
Alături de instructorul auto Călin Borza, vă prezentăm câteva sfaturi care şoferii trebuie să ţină cont pe parcursul anotimpului rece, când se află la volan. Pentru o mai mare siguranţă, în condiţii de iarnă, experţii recomandă păstrarea unei distanţe de 3 sau chiar 5 ori mai mari între autoturisme. “Pentru a evita pierderea controlului pe drumurile alunecoase, atunci când şoferul ia virajul trebuie să încetinească în linie dreaptă, înainte de viraj.
Va menţine o viteză scăzută, dar constantă în curbă, pentru a nu pierde controlul maşinii”, spune instructorul auto Călin Borza. Pentru a prelua controlul atunci când derapează roţile din faţă, specialistul susţine că trebuie ca şoferul să încetinească, radicând piciorul de pe acceleraţie. Dacă este necesar, poate apăsa uşor frâna.
“Dacă se pierde pierzi controlul roţilor din spate, dar şoferul are în continuare controlul roţilor din faţă, la o maşină cu tracţiune pe faţă, se accelerează uşor pentru a recăpăta controlul. În cazul maşinilor cu tracţiune pe spate, şoferul ridică uşor piciorul de pe acceleraţie până când simte că roţile din spate şi-au recăpătat controlul. Apoi, accelerează uşor pentru a menţine viteza”, a explicat specialistul.
În niciun caz nu ar trebui să se apese pedala de frână, acest lucru determinând dezechilibrul axei spate. Sistemul de frânare anti-blocare (ABS) ajută şoferul să oprească maşina în condiţii de siguranţă, fără riscul de a bloca roţile şi a pierde controlul. Un rol important îl are pregătirea maşinii pentru anotimpul rece.
Nu trebuie să lipsească trusa de prim ajutor, lanţurile, triunghiul reflectorizant, o vestă fluorescent, roata de rezervă umflată şi haine călduroase. Rezervorul cu lichid pentru curăţarea geamurilor trebuie să fie plin, bateria încarcată şi uleiul potrivit pentru motorul maşinii.
“Anvelopa de iarnă reprezintă singurul contact al vehiculului cu solul. Această suprafaţă de contact nu este mai mare decât o palmă. Deoarece anvelopele reprezintă singura suprafaţă de contact cu solul acoperit cu gheaţă şi zăpadă, recomand alegerea celor mai potrivite anvelope de iarnă. Anvelopele pierd presiune la scăderea temperaturii.
Şoferii trebuie să verifice presiunea roţilor după primul îngheţ şi apoi lunar, pe toată perioada iernii”, a explicat instructorul auto.
Sursa adevarul.ro