Sever Voinescu vs. Dan Puric, sau un posibil răspuns la întrebarea ASIA SAU EUROPA ?
Tare mi-aș fi dorit ca în seara de vineri (20 aprilie), adică în cea de a doua zi a Festivalului Științelor Umaniste să fi asistat la prelegerea lui Sever Voinescu despre Brâncuși și vreun arădean dintre aceia care au fost și luni la spectacolul dat de Dan Puric pe scena Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”. Și astfel omul nostru cel ipotetic ar fi putut face o comparație între ce înseamnă discursul unui european onest, cinstit, urban, cu referire la documente verificabile, bazat pe fapte și întâmplări consemnate în presa vremii ori în cărțile de memorii ale contemporanilor lui Brâncuși, versus o logoree delirantă, a unui răsăritean ditirambic, un puric megaloman, ce a tras pe nas un milion de citate și acum se visează metamorfozat peste noapte într-un gândac kafkian de dimensiuni cosmice, întemeind, de ce nu, chiar Constelația Puricelui.
În schimb, lui Sever Voinescu, stând cuminte la masă, ca un școlar disciplinat și citindu-și monoton compunerea, i-a reușit performanța de a ține în suspans vreme de două ore publicul din Cinema ARTA. Cu un nu tocmai ușor de închegat subiect despre un român care s-a stabilit la Paris, a renunțat la cetățenia română și a spart ”tablele legii artei clasice”, făcând posibilă sculptura modernă.
Fără a cădea în patetisme actoriale, dar și fără a fi arid, Sever Voinescu a schițat memorabil portretul unui dromoman de geniu, care odată pornit la drum din satul Hobița, nu s-a mai oprit (nici măcar la Paris) până ce nu a construit un nou bulevard în sculptura lumii: MODERNISMUL.
Cine știe sub ce influențe astrale sau matrici stilistice (Blaga are un minunat poem dedicat lui Brâncuși) s-o fi aflat pe vremuri Parisul, căci nu întâmplător, cu puțin timp înainte, tot din Paris, un alt dromoman incurabil, poetul Arthur Rimbaud, desțelenea potecile poeziei moderne !?
Sever Voinescu ne-a povestit aseară cum că Brâncuși s-a pronunțat ferm ca osemintele prietenului său, pictorul naiv Rouseau Vameșul să nu fie strămutate în satul natal, deoarece pictorul datorează Parisului faptul de a se fi realizat ca artist. Și, afirmând aceasta, cu siguranță Brâncuși s-a gândit și la sine însuși.
Iar noi, românii, la sărbătorirea acestor 100 de ani, poate că n-ar strica să ne întrebăm și cine ne-a sprijinit spre a realiza Marea Unire: Parisul sau Moscova?
Sau chiar ținem să adeverim încă odată cuvintele lui Isus: ”Căci unde se află comoara ta, acolo este și inima ta”, iar tezaurul României aflându-se unde se află ...
Vasile Zărăndan