Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte funcționează, de astăzi, la noul sediu din Atrium Mall, etaj II
Astăzi, începând cu ora 08:30, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Arad și-a început activitatea la noul sediu, situat în Atrium Mall, etaj II, în Municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 10-12.
„Cred că am reușit astăzi să facem un pas spre normalitate în ceea ce privește calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor. Sunt încrezător că acest nou sediu va oferi, pe termen lung, cele mai bune condiții atât pentru cetățeni, beneficiarii serviciilor oferite, cât și pentru angajații noștri care își desfășoară activitatea în spații climatizate și igienizate corespunzător. Mulțumesc managementului centrului comercial pentru buna colaborare, precum și persoanelor din conducerile tuturor instituțiilor care au facilitat relocarea serviciului de pașapoarte la noul sediu”, a declarat Prefectul Județului Arad, Toth Csaba.
Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte poate funcționa cu un număr de 4 ghișee, iar suprafața totală a spațiului ocupat este de 470 m2. Pentru facilitarea plății taxelor de pașaport, în centrul comerial au fost amplasate două stații de plată tip „selfpay”. Programul de lucru cu publicul este de luni până vineri între orele 08:30-16:30, în zilele de joi fiind prelungit până la ora 18:30.
Biroul de presă 19.12.2022