Sergiu Bîlcea: „Sâmbătă sărbătorim 120 de ani de fotbal în Arad și în România!”
120 de ani de fotbal în Arad și în România se vor aniversa printr-o zi specială dedicată sportului rege, în centrul Aradului și pe stadionul Motorul. Este unul dintre cele mai importante evenimente ale sportului arădean, anul acesta, și va fi marcat corespunzător, datorită implicării Asociației Județene de Fotbal și a Consiliului Județean.
Fotbalul, ca sport de masă, este tot mai popular la Arad, și asta nu întâmplător. Pentru al treilea an consecutiv continuă parteneriatul dintre Consiliul Județean Arad și Asociația Județeană de Fotbal, a anunțat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean, în cadrul unei conferințe de presă la care a mai participat vicepreședintele Răzvan Cadar și președintele Asociației Județene de Fotbal, Adrian Lucaci. În virtutea acestui parteneriat, Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Județean, plătește baremurile pentru arbitrii și observatorii din fotbalul județean, în turul campionatului.
„Ne-am propus să creștem fotbalul de masă în județul Arad. Niciodată nu am avut atât de multe echipe angrenate în competiție, la nivelul Ligilor 4, 5, 6. Iar ajutorul Consiliului Județean este consistent și facilitează participarea amatorilor de sport în campionat. Sâmbătă sărbătorim fotbalul în Aradul care a scris istorie în acest sport și care merită, și pentru asta, respectul tuturor”, a declarat Sergiu Bîlcea.
La rândul său, Răzvan Cadar a punctat că prin acest parteneriat între Consiliul Județean și Asociația Județeană de Fotbal s-au reușit rezultate foarte bune. „Suntem județul cu cinci echipe în Liga a 3-a, o echipă în Liga a 2-a și numeroase cluburi de amatori entuziaști care sunt o bază de selecție pentru eșaloanele superioare. Vrem să păstrăm un nivel bun pentru fotbalul arădean, nu facem rabat de la acest lucru”.
În cadrul conferinței de presă, Adrian Lucaci a detaliat programul zilei dedicate aniversării a 120 de ani de fotbal în Arad și în România. Evenimentul marchează primul joc oficial, care a avut loc la 15 august 1899.
Sâmbătă, de la ora 17, se va lansa o carte dedicată acestei sărbători, în Parcul Eminescu, în prezența unor personalități fotbalistice de la nivel local și național. Tot atunci, publicul va putea vedea o expoziție de fotografii care reconstituie o bună parte din parcursul ultimului secol de fotbal arădean. Apoi evenimentele se mută pe Arena Motorul, unde sunt programate premierile echipelor angrenate în competițiile județene, se va juca finala campionatului județean de old-boys. De la ora 19, se va juca un meci între Old Boys UTA și o echipă formată din foste stele ale echipei naționale de fotbal.
Sâmbătă, vor fi oaspeții Aradului la această aniversare Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF, Ciprian Paraschiv (FRF), Cosmin Contra, Adrian Mihalcea, Lucian Sânmărtean, Mirel Rădoi, Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Aurel Țicleanu, Geolgău, dar și președinți de Asociații Județene de Fotbal din Bihor, Timiș, Hunedoara, Alba.
„Aradul a fost întotdeauna un oraș de elită. Aici a început oficial fotbalul și a fost cultivat cu dragoste, dar niciodată nu s-a bucurat de o asemenea susținere administrativă, ca acum”, a declarat Adrian Lucaci.