Sergiu Bîlcea : „PSD: zero proiecte pentru Arad!”
Parlamentarii PSD de Arad şi reprezentanţii PSD în administraţia locală nu au propus niciun proiect pentru Arad.
„Deşi PSD este la guvernare, parlamentarii acestui partid, dintre care senatorul Fifor este şi ministru, nu au propus niciun proiect viabil pentru Arad. Cei de la PSD se limitează să critice administraţia locală sau chiar încearcă să blocheze proiectele administraţiei locale. Cei de la PSD sunt părtaşi la decizii ale Guvernului care au lăsat Aradul fără sume importante de bani, cu care ar putea fi co-finanţate o parte din proiectele de dezvoltare locală. În lipsa unor proiecte sau rezultate concrete, cei de la PSD invocă finanţarea unor proiecte ale administraţiei locale din fonduri europene, fără să aibă de fapt niciun merit sau alocările de fonduri prin proiecte naţionale (PNDL), fără să spună însă că Aradul este unul dintre ultimele judeţe la fonduri primite şi printre primele la contribuţii la bugetul de stat.
În locul unor proiecte pentru Arad, care să pornească de la parlamentarii puterii şi Guvern, PSD pune pe agenda publică certuri între liderii acestui partid. Cu zero proiecte pentru Arad, PSD demonstrează că este o frână pentru proiectele de dezvoltare locală, care îi interesează în primul rând pe arădeni”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.