Sergiu Bîlcea: „Primele brățări electronice pentru supravegherea agresorilor vor fi folosite în acest an”
Legea pentru protecția victimelor și supravegherea agresorilor cu ajutorul brățărilor electronice va fi aplicată din acest an, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea, unul dintre cei care au votat pentru aceste măsuri. Anul acesta a fost alocată o finanțare de 241 de milioane de lei pentru dispozitivele de monitorizare, vor fi achiziționate aproape 1.000 de kituri de monitorizare (brățările electronice fixate pe glezna persoanelor supravegheate) și programele informatice necesare.
„Legea urmărește protejarea reală și eficientă a victimelor violenței domestice. Agresorul va purta o brăţară electronică, iar victima un dispozitiv care o alertează şi anunţă poliţia când agresorul se apropie la mai puţin de 500 de metri. În a doua etapă, aceste dispozitive vor fi folosite pentru inculpaţii arestaţi la domiciliu, pentru cei aflaţi sub control judiciar și pentru cei supuși supravegherii la distanță. Aplicarea unor astfel de măsuri, prin care folosim tehnologia pentru a proteja persoane vulnerabile și pentru a eficientiza munca polițiștilor sunt binevenite, un pas înainte pentru siguranța cetățenilor”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.