Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea: Consilierul Tripa ar trebui să se uite în oglindă!

Sergiu Bîlcea: Consilierul Tripa ar trebui să se uite în oglindă!
Comentează 0

Vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea, ia atitudine față de declarațiile acuzatoare aruncate în spațiul public de către consilierul județean PSD Florin Tripa la adresa lui Iustin Cionca și spune că social-democratul a început campania electorală, dar că, în lipsa unor realizări și a unor proiecte concrete pentru viitor, tot ce poate să facă este să arunce cu noroi în alții.

          „Constatăm, cu părere de rău, că cei din PSD au început deja campania electorală, deși oficial aceasta începe doar în luna mai. Tot cu părere de rău constatăm că PSD nu poate veni în fața cetățenilor cu niciun fel de rezultat în urma activității lor din ultimii ani, dar nici cu proiecte de viitor prin care să le explice oamenilor ce vor face ei în viitor dacă sunt aleși. Astfel, în lipsa unor realizări și a unor proiecte concrete, cei din PSD duc discuția în derizoriu, aruncând diferite acuze în spațiul public și încercând să ducă o campanie de denigrare împotriva PNL. Se pare că rolul principal din acest scurt-metraj prost regizat este jucat de către domnul Florin Tripa, căruia îi reamintesc că cea mai mare realizare a PSD și a parlamentarilor săi, în perioada 2012-2015, este situația celor două pasaje de pe Șoseaua de Centură a Municipiului Arad. Poate că n-ar fi rău ca, înainte să arunce cu noroi în adversarii politici, cei din PSD și în special domnul Tripa să se uite în oglindă. Același domn Tripa uită să facă toate calculele atunci când vorbește despre anumite resurse ale statului folosite în interes personal. Se pare că proiectul politic PNL 2016 îi deranjează pe mulți, cu precădere pe cei care n-au demonstrat mai nimic și care n-au niciun proiect”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al PNL Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite