Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea: „Aradul trebuie să accelereze ritmul investițiilor pentru a folosi fondurile europene”

Fondurile europene pot ajuta la dezvoltarea puternică a Aradului în următorii ani, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Acesta susține că ritmul proiectelor trebuie accelerat, pentru a ne integra în PNRR și POR.

Sergiu Bîlcea: „Aradul trebuie să accelereze ritmul investițiilor pentru a folosi fondurile europene”
Comentează 2

„În acest moment, se lucrează în Arad la investiții din ciclul financiar 2016 – 2021, dar este nevoie de o strategie care să conducă Aradul într-o nouă etapă și să ofere încredere arădenilor în orașul lor. Evoluează lucrările la podul peste Mureș pe strada Șaguna și modernizarea transportului între UTA și Aradul Nou, la parcul din zona 300 și la parcul de pe strada Mărului, continuă achiziționarea de tramvaie, dar acestea sunt proiecte demarate cu ani în urmă. Aradul așteaptă noi proiecte mari, pentru care putem să utilizăm fondurile europene și pentru care PNL și-a asumat responsabilitatea în fața arădenilor. Avem în proprietatea municipiului Cetatea Aradului, cu un potențial uriaș pentru orașul nostru, avem nevoie de decizii clare, repede, pentru a nu rata fondurile europene disponibile. Reabilitarea Falezei Mureșului și regândirea Centrului orașului sunt priorități asumate, dar proiectele nu merg în ritmul în care ne dorim. PNL a primit votul arădenilor în 2020 și vrem să realizăm toate obiectivele propuse atunci comunității locale. Insistăm ca Primăria Arad să accelereze ritmul investițiilor pentru a ne respecta angajamentele asumate”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite