Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Investiții guvernamentale deblocate, în așteptarea proiectelor de peste 2,5 miliarde de euro

Deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre investițiile guvernamentale la Arad.

Investiții guvernamentale deblocate, în așteptarea proiectelor de peste 2,5 miliarde de euro
Comentează 0

„Trei proiecte mult discutate la Arad au fost deblocate de Guvernul condus de PNL, este vorba despre pasajul peste calea ferată din Micălaca, de reabilitarea Canalului Mureșel din fonduri europene și de lucrările pentru construcția Palatului Copiilor. Aceste investiții au fost blocate în perioada în care PNL nu a fost la guvernare, iar acum se lucrează la toate trei. Așteptăm pașii necesari pentru a porni în teren proiectele mari de investiții, în valoare de peste 2,5 miliarde de euro. Este în stadiu de licitație reabilitarea căii ferate Arad – Timișoara – Caransebeș. Pentru drumul expres Arad – Oradea se fac pași înainte, o investiție de un miliard de euro care cred că este cea mai importantă după autostradă. Este în derulare licitația pentru Centura de Sud-Est, am convingerea că va fi organizată cu succes de către Consiliul Județean, vom avea un câștigător și vor putea porni lucrările. Pentru Cetatea Aradului, aflată în proprietatea Primăriei, așteptăm detalii pentru următorii pași, este o provocare pe care o lansez primarului Aradului, pentru că nu am avut vești în ultima perioadă”, a declarat președintele PNL municipiul Arad, Sergiu Bîlcea.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite