Senatorul Ioan Cristina prezent la deschiderea noului an școlar
Senatorul arădean Ioan Cristina a fost prezent azi la Liceul tehnologic Ștefan Hell din Sântana, la invitația primarului Daniel Tomuța, pentru a marca începutul unui an nou școlar. Senatorul PNL a ținut să le ureze succes atât elevilor cât și dascălilor.
„Scopul meu prin funcția pe care o dețin este ca fiecare elev din Romînia să aibă șansa de a învăța și de a-și îmbogăți cunoștințele, iar pentru asta, noi factorii de decizie trebuie să asigurăm condiții potrivite. Ne vom strădui să identificăm cele mai eficiente modalități prin care putem capta atenția elevilor iar accesul la educație trebuie să îl aibă fiecare copil din țara noastră, iar eu îmi doresc să contribui activ la dezvoltarea acesteia. Vreau din tot sufletul ca elevii noștri să fie bine pregătiți, să-și găsească locul în societate și să-și valorifice cunoștințele în interesul României, chiar dacă vor alege să rămână acasă sau să plece afară pentru a acumula noi experiențe. Oricât de mult copiii vor fi sprijiniți de părinți, vine o vreme când locul lor în societate va depinde de ceea ce știu să facă, de aptitudinile deprinse, de cunoștințele acumulate în școală.
Aş vrea să mă adresez și dascălilor, să le spun că au o misiune nobilă, cred că este cea mai titrată profesie din câte există la noi în ţară, doar sub o atentă oblăduire a profesorilor, elevul poate atinge nivelul de pregătire optim. Vreau să le urez un an nou școlar plin de împliniri și succese, iar elevilor numai note bune”, a conchis senatorul PNL, Ioan Cristina