Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Senatorul Constantin Traian Igaș a propus modificarea Legii cetățeniei

Senatorul Constantin Traian Igaș a propus modificarea Legii cetățeniei
Comentează 0

Senatorul Constantin Traian Igaș a depus o inițiativă legislativă prin care propune modificarea Legii cetățeniei române în sensul eliminării unor pași birocratici care îngreunează și prelungesc nejustificat termenele necesare procesării unui dosar de cetăţenie. Deși legislaţia în domeniul acordării/redobândirii cetăţeniei române s-a stabilizat în mare parte în ultimii ani, eforturile statului român de a transforma Autoritatea Națională pentru Cetățenie într-o instituţie funcţională trebuie să continue.

“Efortul de eficientizare trebuie să fie unul continuu întrucât numărul solicitărilor de dobândire și, mai ales, de redobândire a cetățeniei române este în creștere. Dacă în anul 2014 s-au depus 19.945 de cereri, anul acesta s-au depus 30.442, cu 65% mai mult. Cifrele îngrijorătoare sunt la acordarea certificatului de cetățeniei, România acordând din 2011 din ce în ce mai puține cetățenii. În anul 2013 s-a ajuns la o realitate sensibilă, după cum arată statistica europeană, românii și polonezii fiind cei mai numeroşi cetăţeni ai Uniunii Europene care au dobândit cetăţenia altui stat UE ” este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

Procedura acordării cetățeniei presupune două etape: cea a depunerii cererii și cea a soluţionării cererii de către Comisia pentru Cetăţenie prin verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării cetăţeniei române. Persoanele care doresc să depună cererea de acordare/redobândire a cetățeniei române prin mandatar pot să aleagă această posibilitate doar în cazuri temeinic justificate. Din această formulare decurg o serie de pași birocratici care îngreunează o etapă percepută a fi doar procedurală dar necesară, aceea a depunerii unor documente și care nu trebuie confundată, în nici un caz, cu analiza cererii în sine.

“Am propus eliminarea motivării în cazul în care se alege depunerea cererii prin mandatar pentru că astfel intervin alte termene, alte proceduri, care doar îngreunează o etapă preliminară, cea de depunere a unui set de documente. Mandatarul are doar responsabilitatea stabilită expres de un act autentic și nu există motive să nu i se permită petentului să apeleze la această modalitate de depunere din moment ce în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, la completarea dosarului, petentul poate apela la o persoană împuternicită” declară senatorul Constantin Traian Igaș.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite